Concursul online „Școala de Artă Timișoara”, derulat în perioada februarie – martie 2021, s-a încheiat. După mai multe zile în care materialele trimise de concurenți au fost examinate, analizate și notate, membrii juriului i-au ales pe cei mai buni dintre cursanții înscriși în competiție. În total, 142 de elevi ai Școlii de Artă din Timișoara, coordonați de 18 profesori, au luat parte la concursul online organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Rezultatele, la fiecare categorie în parte, pot fi consultate pe site-ul instituției, https://ccajt.ro/castigatorii-concursului-online-scoala-de-arta-timisoara/.
Deși ne-am fi dorit ca acest concurs să se desfășoare față în față, pandemia de coronavirus, carantina și măsurile de protecție impuse de autorități ne-au determinat să îl organizăm în format online. „Am dorit astfel să ne încurajăm cursanții și să îi ajutăm să își dezvolte aptitudinile de care vor avea nevoie în viitor, când vor interacționa, în calitate de artiști, cu publicul. Am dorit de asemenea să îi promovăm pe cei mai buni dintre elevii Școlii„, a declarat managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, profesor Liliana Laichici.
Câștigătorii fiecărei secțiuni a concursului vor fi promovați pe platformele media ale instituție și vor participa de asemenea la viitoarele evenimente pe care Centrul de Cultură și Artă le va organiza. Îi felicităm pe cei care au câștigat, și le mulțumim tuturor, cursanți și dascăli deopotrivă, pentru participarea la această competiție.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Dezinformarea și inteligența artificială – rolul UE în combaterea acestui fenomen
Accident rutier în orașul Găești. O femeie de 66 de ani a murit după ce a fost acroșată de un tir
Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti