Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Mobilizare pentru play-off: “Mai sunt zece meciuri, zece finale”

Politehnica Timişoara şi-a îndeplinit un prim obiectiv în sezonul 2020-21 prin accederea în play-off-ul Ligii 2. Pasul următor – lupta pentru accederea în elită – începe în acest weekend, când echipa noastră evoluează pe terenul Dunării Călăraşi.

Parcursul din sezonul regular, precum şi speranţele la începutul părţii secunde a stagiunii, au fost subiectele abordate astăzi de către preşedintele Viorel-Aurel Şerban şi antrenorul principal Dan Alexa în cadrul unei conferinţe de presă online.

„Îmi exprim satisfacția și bucuria că echipa noastră a reuşit la sfârşitul săptămânii trecute această performanță deosebită, de a se califica în acest turneu play-off 2020-21 al Ligii 2. Eu consider că e o performanță care merită aprecierea tuturor iubitorilor de sport din această parte a țării. O echipă care îşi propunea la începutul campionatului problema unei funcţionări în regim de avarie, căreia nu i se dădea nicio șansă în aces campionat, a reuşit să se califice înaintea unor echipe, care, nu numai că și-au anunțat din start obiectivul de a promova, dar ca și consecință au alocat pentru obiectiv sume impresionante, aici mă refer la «U» Cluj, Petrolul, Farul şi Concordia. Spuneam că trebuie să ne bucurăm de acest lucru, pentru că, o echipă care s-a înfiinţat din dragostea suporterilor și sub susținerea logistică a unei universități de prestigiu, a reuşit în numai opt ani această performanță de a se bate pentru promovarea în prima ligă. Trebuie să aducem mulţumiri tuturor celor care au contribuit la acest lucru, îmi exprim speranţa că lucrurile nu se vor opri aici. Obiectivul nostru a fost tocmai de a deveni o reprezentantă de frunte a acestei părți a țării, care să ne bucure pe toți cei care suntem iubitori de sport. În acelaşi timp, sigur că nu pot să ascund faptul că am fost puțin îngrijorat şi preocupat că în ultimele două partide echipa, practic, pot să spun că a şi clacat, nu doar rezultatele ci şi jocul echipei nu a fost la înălţimea aşteptărilor noastre. Dar am convingerea că a fost o situație trecătoare… am credinţa că echipa se va lupta şi ne vom continua parcursul pentru acest vis extraordinar, la împlinirea Centenarului Politehnicii, acela de a promova în prima ligă. Mai sunt zece meciuri, zece finale, în care va trebui să demonstrăm ceea ce a făcut ca echipa să se situeze în primele şase: capacitatea de luptă, dorinţa de a sluji culorile Politehnicii, determinarea şi, nu în ultimul rând, calităţile sportive ale jucătorilor”, a declarat Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii.

“În vară au fost 15 jucători, trei au plecat la un nivel mai jos, s-au făcut lucruri importante. Aici vreau să-i mulţumesc domnului Şerban, Druckeriei, pentru că ce se întâmplă la Timişoara e un caz aparte. Şi pot să argumentez din toate punctele de vedere, sunt oameni care de multe ori şi-au pus familia în spate şi au ajutat Poli, e foarte mult voluntariat, în alte locuri nu putem discuta despre asta, şi cred că pasiunea asta nebună a noastră a făcut ca lucrurile să meargă. Am luat-o pas cu pas, până în momentul acesta suntem în grafic. Sigur, sunt şi nemulţumiri legate de anumite meciuri, dar eu vă spun că ce se întâmplă acum aici, e ca o minune. Dar ca să o completăm, trebuie să promovăm!”, a spus şi Dan Alexa, antrenorul principal al alb-violeţilor.

La meciul de pe malul Borcei echipa noastră va fi lipsită de serviciile căpitanului Ioan Mera, suspendat, dar şi de cele ale mijlocaşului Ionuţ Cioinac, accidentat. De asemenea, tehnicianul Politehnicii e suspendat pentru primele două etape ale play-off-ului.

„Sunt legat sufleteşte de Călăraşi, am făcut performanţe notabile (a promovat, în premieră, Dunărea în Liga I), am legat foarte multe prietenii acolo, mi-e un loc foarte drag. E normal să fie aşa. Ştiam că pot intra în play-off, deşi au avut nişte probleme financiare, dar rămânând relaţiile foarte bune pe care le am, în special cu domnul Grama (n.n. Eduard Grama), ştiam că se vor rezolva, au un lot foarte bun de jucători, au un antrenor cu foarte multă experienţă. Călăraşiul se va bate la promovare. Va fi un meci greu, au jucători pe care îi cunosc foarte bine, care pot să facă diferenţa, au un lot echilibrat, unul dintre cele mai bune loturi din Liga 2. Mergem să jucăm, aştept în primul rând de la echipa mea determinare şi să joace cu foarte multă pasiune şi să se bucure de momentul acesta… glumeam cu Grama după ultimul meci, că erau foarte fericiţi ei, îi mulţumesc şi domnului Grama pentru ajutor, chiar dacă s-au ajutat pe ei în primul rând, îi mulţumesc foarte mult (ca o glumă…). Dar e un meci special, e primul din play-off e foarte important cum începem, primordial e să nu pierdem, iar ca să obţii ceva la Călăraşi trebuie să faci un meci foarte bun. Jucătorii mei trebuie să înţeleagă că dacă vom evolua cum am făcut-o cu Pandurii şi cu Chiajna, nu avem nicio şansă”, a subliniat Dan Alexa.

Partida Dunărea Călăraşi – Politehnica Timişoara se dispută sâmbătă, de la ora 21.30 (Digisport), în prima etapă a play-off-ului Ligii 2. Echipa noastră (locul 6) începe partea a doua a sezonului de la cota de 32 de puncte, cu două mai puţine decât gruparea pregătită de Cristian Pustai (locul 2). Cei care doresc să-i sprijine pe alb-violeţi în această dificilă deplasare îşi pot achiziţiona bilete virtuale din shop-ul Politehnicii.

Politehnica a depus dosarul pentru obţinerea licenţei

În cadrul conferinţei de presă de azi s-a discutat şi despre “problema” stadionului în cazul în care Politehnica va promova.

„M-am întâlnit acum vreo două săptămâni cu domnul viceprimar Tabără şi într-adevăr discuţiile au început să se cristalizeze pe ideea lansată de mine, legată de două aspecte aparent contradictorii. Primul, să pornim de la convingerea că lucrurile nu funcţionează cum trebuie – vom putea juca pe Dan Păltinişanu cel puţin un an de zile. Cu alte cuvinte nu vor avansa cu dărâmarea lui şi construcţia unui alt stadion. Dar în acelaşi timp Primăria să pornească incă din acest an construcţia Stadionului Municipal. Dl. Tabără mi-a explicat că a avut discuţii cu tot executivul Primăriei, avem convingerea că acest lucru se va realiza, pe studiul de fezabilitate deja existent să înceapă proiectul, pe proiectul tehnic, astfel ca într-un an şi jumătate cel mult să fie construit un stadion municipal a cărui capacitate poate fi mai mică decât cea prognozată, de 15.000 de locuri – poate fi 8-10.000, dar să fie odată stadionul făcut. În cazul celui mare, fiind finanţat de CNI, şi ştim ce se întâmplă la CNI, trebuie să pornim de la premisa că dacă se termină în actualul mandat al preşedintelui CJT, care depune toate eforturile şi diligenţele să se realizeze acest stadion, ar fi mare performanţă”, a precizat Viorel-Aurel Şerban.

Preşedintele Politehnicii a adăugat că ieri, 31 martie, clubul nostru a depus toată documentaţia pentru obţinerea licenţei de Liga I.

“Aseară am reuşit să încărcăm pe platforma Federaţiei Române de Fotbal toate documentele pentru licenţierea în prima ligă. Într-adevăr problema stadionului se va discuta in detaliu în momentul în care suntem promovaţi. Vă spun că avem deja şi acordul celor de la Cluj. Căci am pus prioritar stadionul Dan Păltinişanu, dar totdeauna trebuie pus şi un stadion de rezervă. Mulţumită celor de la CFR Cluj, am primit acordul lor, ca în anumite situaţii să putem disputa meciuri pe CFR (Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”) şi am primit toată documentaţia necesară… Cred că au fost peste 600 de pagini scanate şi depuse pentru licenţiere. Dar, sperăm şi am convingerea că domnul preşedinte (al CJT) Alin Nica va întreprinde toate cele necesare ca stadionul Dan Păltinişanu să fie în condiţii optime pentru a desfăşura meciurile în prima ligă…”, a concluzionat Viorel-Aurel Şerban.

Tot legat de infrastructura sportivă precizăm că în data de 24.03 a.c. Univ. Politehnica a obţinut autorizaţia de construcţie pentru “Extinderea şi modernizarea Bazei Sportive Nr. 1 a UPT – Stadionul “Ştiinţa” (mai multe detalii despre acest proiect, aici: https://www.sspolitehnica.ro/extinderea-si-modernizarea-arenei-stiinta/).

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share