Avand in vedere succesul de care s-a bucurat MARATONUL VACCINARII – peste 10.000 de persoane vaccinate – si faptul ca „modelul Timisoara” va fi replicat in alte orase, cred ca declaratia initiatorului campaniei, dr. Sandesc, si aprecierile domniei sale vis-a-vis de implicarea CCIA Timis prin punerea la dispozitie a CRAFT si a resurselor logistice, materiale si umane, la cele mai inalte standarde, merita din plin facute cunoscute. Toti ne dorim si am fi mandri ca prin această campanie de vaccinare în masă Timişoara să devina primul oraş liber de COVID-19.
Redau mai jos parte din declaratia dlui dr. Sandesc aparuta astazi in presa.
Va multumim.
„Ca medici în secţii de Terapie Intensivă, suntem ca nişte medici de front, ne zbatem zilnic să salvăm cât mai multe vieţi. Dar acum, faţă de anul trecut pe vremea aceasta, avem puterea de a ieşi împreună din pandemie, prin vaccinare. Vaccinarea este gratuită, e eficientă, e sigură şi îi îndemn cu toată căldura pe toţi timişorenii care încă nu s-au vaccinat să se înscrie de îndată pe platforma RoVaccinare şi să vină la maratonul vaccinării. Salutăm gestul de solidaritate al Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş, care a pus la dispoziţie gratuit complexul CRAFT, cu toate facilităţile, asigurând astfel o locaţie excepţională pentru desfăşurarea maratonului vaccinării”, a declarat şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului