Domeniul stomatologic a cunoscut un larg avânt în ultima perioadă. Oamenii au înțeles cât de importanți sunt dinții lor și au început să îi îngrijească.
Implanturile dentare reprezintă o ultimă cea mai bună soluție dacă îți dorești ceva care să reziste. Acestea ajută și din punct de vedere estetic, dar cel mai mult te va ajuta să îți îndrepți mușcătura.
Cum știm dacă avem nevoie de un implant
De cele mai multe ori, oamenii recurg la implantul dentar atunci când unul sau mai mulți dinți lipsesc.
O altă cauză pentru care oamenii apelează la implantul dentar este faptul că nu suportă protezele clasice sau li se pare că sunt mai greu de intreținut.
Oricare ar fi motivul, ceea ce trebuie să înțelegem este că implantul dentar este vital într-un astfel de caz. În caz contrar, dinții rămași se pot mișca, modificând astfel mușcătura.
Primul pas – Discuția cu medicul tău stomatolog
În cazul în care suspectezi că ai nevoie sau te interesează procedura unui implant dentar, primul pas este să discuți cu medicul tău stomatolog. Acesta îți cunoaște istoricul problemelor și al tratamentelor stomatologice. El va fi primul care te va putea ajuta în situația în care îți dorești un implant. Îți poate recomanda o clinică sau un medic implantolog.
Al doilea pas – Discuția cu un medic specialist
Medicul care se ocupă de implanturile dentare este medic specializat în implantologie. Acesta te va pune, înainte de luarea oricărei decizii, să faci un set de investigații pentru a înțelege care este tipul de implant dentar care ți se potrivește și dacă starea ta de sănătate este în regulă.
Comunicarea cu medicul este estențială în acest pas. Acesta este acolo să îți răspundă la orice fel de întrebare. Nu ezita să îi adresezi întrebările pe care le ai și să te interesezi de orice detaliu care ți se pare important.
Cel mai important în tot procesul este relația medic-pacient.
Al treilea pas – Analiza tuturor aspectelor
Un implant dentar este, într-adevăr, o procedură costisitoare. Trebuie să iei în considerare acest aspect și multe altele. Situația financiară, starea sănătății tale, dar și modul în care te simți tu sunt vitale. Procedura pe care trebuie să o urmezi poate dura și un an.
Al patrulea pas – Decizia
Dacă îți vei pune sau nu un impant dentar este o decizie care îți aparține în totalitate. Aceasta trebuie cântărită bine. După ce te hotărăști, poți intra din nou în contact cu medicul implantolog care are dosarul cu investigațiile tale. Abia acum poți continua toate procedurile care urmează după analize.
Indiferent că îți vei face implanturile dentare în București, alaturi de Cisomedical.ro sau oriunde în țară, nu uita să ai grijă de dantura ta. Un zâmbet frumos poate schimba ziua celor din jur!
Sursa foto: Unsplash.com
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Inundații Galați, bilanțul victimelor a crescut la 7. Marcel Ciolacu va aloca ajutoare de urgență de 10.000 de lei pentru fiecare familie afectată
Și totuși nu se poate fără cash! Ce spune Banca Națională a Suediei după ce s-a dorit renunțarea la plățile în numerar
A fost cutremur de 5,2 grade în România. Seismul a fost resimțit în Capitală, Iași, dar și Galați
Apel umanitar pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundații în județele Galați și Vaslui
Răzvan Constantinescu – Cum creezi o criză alimentară în șapte pași?
A nins pe Transalpina! Stratul de zăpadă are 5 centimetri iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona sau să fie echipați de iarnă
LIFE STYLE
De ce să consumi miere de albine dacă faci sport sau mergi la sală regulat
Eclipsă parțială de Lună 17/18 septembrie: Schimbări globale și personale în resurse și investiții
Strategii pentru a atenua impactul schimbării de anotimp asupra sănătății tale mintale
Cum să devii un învingător
Gabor Mate: Când oamenii s-au ocupat de suferințele lor emoționale, durerea cronică a dispărut
DESTINATII
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
De ce să consumi miere de albine dacă faci sport sau mergi la sală regulat
„Îmbunătățirea diagnosticului pentru siguranța pacienților”
”Pensiile noastre nu sunt un privilegiu, sunt un drept câștigat prin sacrificii”
Top 5 beneficii ascunse ale cafelei asupra sănătății
Sfaturi pentru o viață fără oboseală și cu un somn odihnitor
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Program educativ pentru toamna 2024, la Muzeul Apei
Maximizați Eficiența Panourilor Fotovoltaice cu Servicii Profesionale de Întreținere
De ce să consumi miere de albine dacă faci sport sau mergi la sală regulat