– În mine a existat întotdeauna o mare atracţie pentru Divin şi, dacă mă îndepărtam de acesta, apăreau situaţii dificile: de două ori era cât pe ce să mor, povestea cineva. Legătura dintre negarea Divinului şi pedeapsă era atât de evidentă, încât acest lucru nu putea fi explicat printr-un concurs întâmplător de împrejurări. Eram absolut sigur că mă pedepsea Dumnezeu.
– Ai dreptate, i-am răspuns eu. Îţi pot explica mai detaliat sistemul punitiv, cauza neplăcerilor tale, i-am propus eu interlocutorului meu. Cineva spunea că ceasul a fost inventat de om, dar asta nu înseamnă câtuși de puțin că el însuşi există în fiecare mecanism de ceasornic. Universul este creat şi controlat de Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că fiecare pedeapsă vine de la Dumnezeu, căci Dumnezeu conduce Universul prin intermediul legilor create de El. Există un mecanism uimitor al autoreglării câmpului. Ceea ce oamenii atribuie adeseori misticului poate fi, în fond, analizat.
Tu ai fost al treilea copil din familie, neplanificat şi nedorit, de aceea, fără voia lor, părinţii ţi-au dat un puternic program de distrugere, care s-a transformat în autodistrugere.
Încă din copilărie ai avut un tonus vital scăzut şi ai fost foarte des bolnav. Te-ai născut în aceste condiţii, fiindcă în vieţile trecute te-ai dezis de dragostea pentru copii, aşa că, judecând după energia şi structurile tale karmice, nu ai multe zile. Te-ar putea salva doar o aspiraţie puternică spre Divin şi sentimentele înalte. Subconştientul tău a știut întotdeauna acest lucru şi te-a îndreptat în direcția corectă, în timp ce conștientul funcționa după un alt program. Imediat ce renunțai la direcția salvatoare, ţi se năruiau structurile destinului şi te apropiai serios de moarte.
De ce n-ai murit? Tu începeai să te dezici de Dumnezeu şi spiritualitate numai la nivelul conștientului, de aceea nu ai fost ucis în bătaie și nu ai murit într-un accident rutier. Acest lucru dovedește faptul că programele de dezicere n-au trecut în subconştient. Cu alte cuvinte, structurile destinului n-au fost distruse de tot. Dacă mecanismul de dezicere a Divinităţii, s-ar fi fixat, acesta ar fi trecut în subconştient şi atunci ar fi început degradarea structurilor destinului, fie printr-o boală incurabilă, fie printr-un traumă gravă cu chinuri fizice.
De ce moartea ar fi trebuit să fie dureroasă? Pentru că atât chinurile spirituale, cât şi cele fizice, purifică subconştientul. Cum are loc acest lucru? Singurul mod de a suporta chinurile este prin înălțarea cu spiritul deasupra acestora, prin a muta punctul de sprijin de la trupul care se chinuie asupra spiritului.
Acest proces firesc are loc în mod automat. Omul, care se chinuie, devine mai spiritual.
Cercetarea mecanismului de transmitere a informaţiei de câmp îmi permite să spun că întreaga omenire se află acum într-o situaţie asemănătoare celei descrise mai sus. Şi, în ceea ce privește umanitatea, începe să se conecteze un mecanism asemănător.
Am cercetat karma omenirii. Este adevărat că este un lucru extrem de periculos să intri cu forța în aceste structuri. Principala încălcare a legilor pe care o comite omenirea este dezicerea de Dumnezeu, care a început încă din secolul al X-lea şi afundarea într-un pragmatism accentuat. Această încălcare este prezentă în câmpul fiecărui om care trăieşte acum pe Pământ.
Pe lângă toate acestea, karma societăţii noastre „socialiste” conţine în plus câteva pachete de programe negative: programul de distrugere a oamenilor, din cauza ataşamentului lor puternic faţă de bunurile materiale, declanşat în perioada anilor 1929-1937; programul urii faţă de oameni, care s-a declanșat la sfârşitul secolului trecut (al XIX-lea); programul de distrugere a tatălui, a fratelui şi a fiului, de asemenea din cauza ataşamentului faţă de bunurile materiale. De aceea și este atât de grea viaţa în ţara noastră. Dacă noi nu vom analiza, nu vom conștientiza aceste programe și nu vom reuși să le eliminăm, până când nu vom plăti aceste programe prin chinuri și suferinţe, atunci vom împărţi la infinit fabricile și uzinele în țara noastră.”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”Diagnosticarea karmei – Vol 1”
Practica online de grup susținută de S.N. Lazarev, cu tema ”Dezactivarea programului de autodistrugere” se va desfășura în ziua de Duminică, 30 Martie 2025, începând cu ora 13:00. Mai multe detalii despre practică și înscriere găsiți pe pagina dedicată care poate fi accesată la link-ul de mai jos:
CĂRȚILE autorului SN Lazarev pot fi găsite în magazinul online din România pe care îl puteți accesa la linkul de mai jos:
CURSURILE autorului S.N. Lazarev pot fi găsite în Școala Lazarev România care poate fi accesată la linkul de mai jos:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului