Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara) organizează cea de-a XV-a ediție a concursului național iTEC, ce va începe cu proba de Algoritmică care se va desfășura în perioada martie-aprilie 2022, în format online.
Proba de Algoritmică este dedicată atât studenților cât și elevilor de liceu creând pentru aceștia un cadru de aplicare a cunoștințelor dobândite până acum. Această probă necesită cunoștințe de bază în informatică.
Proba se împarte în două secțiuni, una destinată studenților care se va desfășura în regim online, în data de 26 martie 2022, în intervalul orar 09:00-12:00, iar cealaltă destinată elevilor de liceu, care va avea loc în două etape. Prima va avea loc în același timp cu cea pentru studenți, iar cea de-a doua etapă se va desfășura în data de 9 aprilie 2022, tot în regim online, în cadrul evenimentului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Elevii premiați în această etapă pot beneficia de facilități la admiterea la Facultatea de Automatică şi Calculatoare și la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara, inclusiv admiterea fără examen.
Înscrierea participanților se face pe site-ul iTEC, până la data de 24 martie 2022.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot vizita site-ul proiectului, pagina de Facebook și contul de Instagram, unde organizatorii îi vor ține la curent cu evoluția evenimentelor.
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Protocol de colaborare între Consiliul Județean Dâmbovița și Compania Națională CFR SA
Oamenii de afaceri români în vizită la PARLAMENTUL EUROPEAN
Voievodul Mircea cel Bătrân dăinuie astăzi în conștiința poporului român drept apărător de țară și al credinței creștine, rămânând purururea în pomenirea călugărilor de aici și a noastră, deopotrivă