Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa va fi construită în România

După ce ani de zile ciobanii se confruntau cu mari probleme primăvara, după tunsul oilor, iată că, oltenii au găsit cea mai bună soluție  și vor construi cea mai mare fabrică de procesare a lânii, din Europa.

MADR salută demersul unor investitori români din județul Olt, comuna Făgețelu, care au obținut suma de 182.059.200 lei, în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 959/2022, prin finanțare de la Ministerul Economiei. Fondurile vor fi folosite pentru înființarea unei fabrici de procesare a lânii  și la fabricarea de produse fono și termo izolante din lână, dar și pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, îngrășămintele organice sub formă de pelete sau compostul rezultat în urma spălării lânii.
În cadrul fabricii vor fi construite: 1 hală de producție în suprafață de 12.500 mp; 3 linii de spălare lână brută cu o capacitate unitară de 1t/ora/linie, care vor include și următoarele sub-capacități: instalații de centrifugare pentru extragerea lanolinei; 2 linii de peletizare; o stație de reciclare a apei și reintroducere în circuit; 2 linii automate de prelucrare și ambalare produse finite; capacitate de producere a energiei prin panouri fotovoltaice instalate pe întreaga suprafață a halei.  ”Proiectul evaluat și validat se va transpune în construirea unei fabrici prin care se va prelucra această valoroasă resursă, în care găsim finalitatea Programului LÂNA, pe care l-am început în anul 2017. Vom fi tot timpul alături de românii care vor să investească în această activitate prin crearea de mecanisme de colectare a lânii de la crescătorii de ovine din România, în acest moment fiind semnate scrisori de intenție cu asociațiile de fermieri pentru 15.000 tone lână brută”, a transmis ministrul Petre DAEA.

MADR apreciază și nițiativa Ministerului Economiei de a acorda sprijin industriei prelucrătoare, cu atât mai mult,  cu cât este vorba de o investiție care va contribui la reducerea efectelor negative privind schimbările climatice, va duce la atingerea obiectivului de eficiență energetică, prin achiziționarea și instalarea de panouri fotovoltaice, și nu în ultimul rând,  la crearea de noi locuri de muncă într-o regiune defavorizată.

România ar putea deveni a doua ţară din Uniunea Europeană care va cere înregistrarea ca produs agricol a lânii de oaie – Ţurcană – pe o schemă de calitate europeană, după Marea Britanie, care a obţinut în anul 2011, pe când era membră a UE, certificarea lânii de oaie Shetland cu Denumire de Origine Protejată (DOP).  Lâna românească trebuie să își găsească locul și rostul în economia mondială!

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share