Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cel mai important mesaj pe care vreau să îl transmit este: mulțumesc, România!

Astăzi, tabăra de refugiați ucrainieri a fost vizitată de comisarul european Ylva Johansson, care a rămas impresionanță de solidaritatea de care au dat dovadă românii.

”Este foarte important pentru mine să mă aflu în România în aceste vremuri extrem de dificile, în care vedem cum războiul reapare în Europa. Am văzut cu ochii mei dovezi de solidaritate: cetățenii români de pe întreg teritoriul țării, societatea civilă și autoritățile române urează bun venit refugiaților ucraineni care vor să scape din calea războiului. Uniunea Europeană este pregătită să ofere sprijin”, a declarat comisarul european Ylva Johansson, responsabil pentru afaceri interne.  Ea s-a declarat impresionată de modul în care autorităţile române şi cetăţenii au acţionat, dar a subliniat că este nevoie şi de implicare din partea Uniunii Europene să acorde susţinere financiară, materială şi în resursă umană.

Ylva Johansson a anunţat  că va fi pregătită, la nivelul Comisiei Europene, o platformă de solidaritate pentru ajutorarea poporului ucrainean şi pentru sprijinirea acţiunilor umanitare ale ţărilor din imediata vecinătate.

  Și guvernul a aprobat a măsuri pentru acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor ucraineni care intră în România, în concordanță cu deciziile stabilite în ședința task-force desfășurată astăzi. Astfel, cetățenii străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina și intră în România și care nu solicită o formă de protecție statului, potrivit Legii azilului, beneficiază în cadrul taberelor temporare de cazare de: hrană, îmbrăcăminte, materiale de igienă personală, asistență medicală primară și tratament corespunzător, asistență  medicală de urgență, precum și asistență medicală și tratament gratuit în cazul bolilor acute sau cronice care pun în pericol viața, dreptul de a fi inclus în programele naționale de sănătate publică, utilități de primă necesitate. Copiii cetățeni străini neînsoțiți de părinți sau un alt reprezentant legal, care provin din zona conflictului armat din Ucraina și intră în România, beneficiază de protecția specială prevăzută de Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului. Introducerea acestui mecanism de protecție specială  are în vedere interesul superior al copilului. Potrivit Hotărârii aprobate de Guvern, solicitantul de azil beneficiază, la cerere, de hrană în limita sumei de 20 de lei/persoană/zi, de îmbrăcăminte în limita sumei de 135 de lei/persoană/sezon de vară și de 200 de lei/persoana/sezon de iarnă și de alte cheltuieli, în limita sumei de 12 lei/persoană/zi reprezentând cheltuieli cu transportul local, servicii culturale, presă, servicii de reparații și întreținere, cheltuieli cu produse de igienă personală.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share