Analizele medicale sunt servicii căutate de pacienți, iar calitatea acestora contează.

Consumabilele destinate utilizării în laborator sunt printre cele mai cerute produse medicale. Fără acestea, realizarea de analize cu rezultate precise ar fi, practic, imposibilă. Centrele medicale ce au ca profil recoltarea de probe biologice au nevoie în permanență de stocuri din astfel de consumabile, pentru a face față cererii unui număr constant de pacienți. De la ace sterile, garou medical, dezinfectanți și plasturi, acestea sunt printre cele mai căutate materiale.
1. Vacuntainere pentru recoltare
Analizele de sânge sunt în topul investigațiilor de care orice pacient are nevoie. Un set complet de analize reprezintă punctul de plecare pentru consultații, stabilirea diagnosticelor și desigur, a tratamentelor. Astăzi, recoltarea probelor de sânge se realizează mai eficient cu ajutorul acelor vacuntainer. Acestea sunt disponibile în diverse culori, lucru ce indică grosimea, utilă în recoltarea unei cantități mai mari sau mai mici de probă.
2. Garou cu bandă elastică
Aceste dispozitive medicale sunt necesare atât la recoltarea probelor de sânge, cât și pentru punerea branulei. Practic, un garou recoltare este nelipsit din cabinetele medicale și laboratoarele de analize. Banda elastică poate avea un dispozitiv de strângere sau un șnur elastic pentru o manevrare sigură și rapidă. Alegerea unui produs confecționat dintr-un material prietenos cu pielea este cu siguranță în avantajul pacientului. Și designul colorat este important, dacă pacienții sunt copii.
3. Dezinfectanți și plasturi
Recoltarea sângelui intravenos durează foarte puțin și nu este dureroasă. Însă chiar dacă vorbim despre o înțepătură, respectarea protocolului de dezinfecție este foarte important pentru sănătatea pacientului. De aceea, locul respectiv trebuie curățat bine înainte de recoltare și protejat după finalizarea procedurii. Astfel, dezinfectanții pe bază de alcool și plasturii de unică folosință sunt mereu prezenți în cabinetele ce oferă aceste servicii.
4. Exudați și alte recipiente
Se știe că pe lângă acestea, sunt realizate și alte teste, așa cum sunt exudatele faringiene și nazale. Și aceste consumabile sunt de unică folosință, sterile și sunt adesea realizate din plastic sau lemn, cu tampoane din bumbac. O astfel de analiză reușește să detecteze o posibilă infecție cu un virus sau o bacterie, iar realizarea antibiogramei ajută în stabilirea celui mai eficient tratament.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Merită sau nu să fii prosumator în 2026?
România și județul Hunedoara nu își permit să piardă această investiție de la Mihăileni
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului