Născută în anul 1875, într-o familie cu sânge nobil (tatăl său a fost duce de Edinburgh, iar mama sa fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei), regina Maria (pe numele său Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha) este una din marile personalități istorice ale poporului român și o figură emblematică a regalității românești. Regina Maria s-a născut în comitatul Kent din Anglia, iar în 1892 se căsătorește cu Ferdinand I, moștenitorul tronului României. Astfel, Marie devine principesă de coroană și regină a României între anii 1914-1927.
Regina Maria a Romaniei este cunoscută pentru scrierile sale memorialistice, pentru acțiunile sale de caritate din timpul războiului, pentru activitățile sale politice și diplomatice prin care a încercat recunoașterea internațională a statului roman reîntregit, iar personalitatea sa puternică și hotărâtă I-a fascinat pe multi.
- Nu, nu eram dreaptă cu biciul dreptăţii în mână!
- Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă.
- Da, e întotdeauna uimitor felul în care nişte femei superioare devin nişte sclave ale unor bărbaţi mai puţin valoroşi decât ele, pe care îi adoră. Uneori totuşi se întâmplă şi invers.
- Dumnezeu întotdeauna mă ajută când încep să mi se golească mâinile.
- În anii durerii am învăţat să mă rog.
Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul.
Dar nu mi-e îngăduit să mă opresc prea mult în acelaşi loc, fie el chiar paradisul.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării.
Toată viața am fost puternic înzestrată cu darul milei, ceea ce a fost la temelia tuturor faptelor mele, ceea ce lămurește amestecul de putere și de slăbiciune ce se războiesc în mine ca două ființe vii.
Ceaiul ne face fericiţi.
De multe ori, mila m-a rătăcit, m-a făcut să comit greșeli izvorâte din slăbiciune și m-a ispitit să fiu iertătoare în clipe când neînduplecarea ar fi împiedicat mult zbucium în viitor și multă neînțelegere.
Odată am fost străină pentru aceşti oameni; acum sunt de-a lor, şi, deoarece vin de atât de departe, am fost prin acest lucru mai în măsură de a le vedea calităţile şi defectele.
Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.
O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie..
Chin: povestea vieţii mele.
sursa: garbo.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat trimis in judecată în stare de libertate
România se confruntă cu o criză gravă a violenței domestice
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare