Andrei Kurpatov este un celebru psihoterapeut rus care locuieşte în St. Petersburg şi ale cărui sfaturi de viaţă au ajutat, de-a lungul timpului, sute, poate chiar mii de pacienţi ce i-au trecut pragul. Învăţăturile sale ar trebui să fie cartea de căpătâi a oricăruia dintre noi, căci doar aşa vom putea să descoperim adevărata fericire. Uite ce ne învaţă!
Niciodată nu pune pe umerii altora responsabilitatea pentru ceea ce se petrece în viaţa ta. Ispita este mare, dar trebuie să iei hotărârea interioară: “Eu sunt autorul greşelilor mele şi al succeselor mele“. Astfel vei căpăta puteri pentru a schimba lucrurile.
Renunţă la iluzia că îţi stă în putere să-i schimbi pe oameni. Doar circumstanţele schimbă oamenii, restul sunt nişte greşeli de percepţie. Nu-i judeca pe cei din jur conform aşteptărilor tale şi atunci, la un moment dat, te vei simţi bine în compania lor.
Oamenilor din ziua de astăzi li se pare că ei au la dispoziție o infinitate de persoane din care să o poată alege pe cea ideală şi ireproşabilă. Iluzia alegerii nemărginite este o înşelare cumplită. Poate nu fiecare om, dar cel puţin fiecare al doilea ascunde în sine ceea de ce avem nevoie de fapt. E naiv să aşteptăm “întâmplarea fericită” căci ne apucă bătrâneţile.
Este o situaţie tristă, dar nu avem ce face: oamenii din jur au nevoie ca noi să fim puternici. Nimeni nu ne vrea slabi, istoviţi, deprimaţi, cârtitori. Dacă vedem că cei din jur au alte aşteptări, s-ar putea să ne înşelăm. Împăcaţi-vă cu ideea că această regulă funcţionează mereu. Cugetaţi puţin, trageţi adânc aer în piept şi veţi vedea că acesta nu este un motiv de întristare.
Fiecare dintre noi îşi doreşte să se pensioneze și să aibă o astfel de pensie care să-l scutească de grijile financiare viitoare, şi cu cât mai repede – cu atât mai bine. Aceasta e o himeră, dar nu pentru că nu există pensie fără griji, ci pentru că omul are nevoie să lucreze. Dacă veţi conştientiza acest fapt, munca zilnică o să înceapă să vă aducă bucurie.
Noi naştem copii pentru a înţelege ce este iubirea adevărată, pentru a o trăi pe propria piele şi chiar pentru a deveni noi înşine o iubire adevărată.
Învăţaţi să diminuaţi problemele, nu să le exageraţi. Chiar subconștientului nostru îi este mai bine să audă că problema este măruntă decât că este gigantică. Şi în loc să vă gândiţi că “Viaţa mea nu are sens” e mai bine să înţelegeţi că de fapt problemele dvs nu au sens. Dacă noi suntem în stare cu atâta uşurinţă să ne depreciem propria viaţă, de ce n-am face asta faţă de problemele cu care ne ciocnim?
Niciodată nu pierdeţi timp şi efort cu cei cărora nu le pasă de voi şi mai ales cu cei care nu vă iubesc. În această lume există o mulţime imensă de oameni alături de care viaţa poate fi o adevărată bucurie. Fiţi buni şi deschişi cu toţi, nu veţi pierde nimic din asta.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
La Județean – un film care combină genurile psihologic, polițist și horror
Universitatea Politehnica Timișoara, aproape de elevii de liceu și prin sport
Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – AFC Unirea Slobozia