Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local și Fundația Culturală Iubirea organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și al revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu”, în perioada 21-23 iulie 2023, cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional Adrian Păunescu.
În același iulie în care Adrian Păunescu ar fi împlinit 80 de ani, în același an în care se împlinesc 50 de ani de la prima manifestare a Cenaclului Flacăra, întâlnirea noastră de la Craiova încearcă să repare din absențe și să scurteze din distanțe.
Pe lângă evenimentele excepționale de pe afișul fiecărei seri, și la ediția a IX-a, contăm pe cele două concursuri care aduc de atâta timp în conștiința artiștilor nevoia de afirmare: Concursul Internațional de Poezie și Concursul de Muzică Folk, ambele premiate în bani, diplome și cărți/CD-uri.
Povestea începe pe 21 iulie, de la ora 13, în sala Oglinzilor din Muzeul de Artă Craiova, unde, pe lângă cuvintele de deschidere, se vor organiza și lansări de carte de poezie Păunescu. Seara, vă dăm întâlnire la Teatrul Național Marin Sorescu pentru un spectacol despre „Identitatea națională”, semnat de Dan Puric și Andrei Păunescu.
Pe 22 iulie, dimineața, de la 10.30, la Filarmonica Oltenia Craiova, are loc Concursul de Muzică Folk, pentru ca seara, în Parcul N. Romanescu, de la ora 19, la Teatrul de Vară, toți cei care au răspuns prezent invitației Fundației Culturale Iubirea să se adune pentru o seară de Cenaclul Flacăra, care împlinește 50 de ani de la înființare va susține un concert extraordinar, dedicat fondatorului său, poetul ADRIAN PĂUNESCU (80 de ani de la naștere). Și-au anunțat participarea: Ducu Bertzi, Emeric Imre, Magda Puskas, Cristian Buică, Dinu Olărașu, Majay Gyozo, Marius Bațu, Vanghele Gogu, Walter Ghicolescu, Cătălin Stepa, Mădălina Amon, Alina Amon, Generația Folk, Daniel Șerban, Andrei Păunescu și Trupa Totuși (Ionel Tănase – tobe, Rareș Suciu – bass, Maria Măgirescu – voce)…
Intrarea este liberă.
”În ultima zi de Festival, pe 23 iulie, după drumul în comuna Bârca, unde Adrian Păunescu a copilărit, ne întoarcem la Teatrul Național Marin Sorescu, de la ora 19.00, pentru o întâlnire excepțională cu Florin Piersic și pentru decernarea premiilor la ambele concursuri ale Festivalului. Pentru evenimentele din serile de 21 și 23 iulie, accesul se face pe baza unor invitații gratuite, care se ridică de la Teatrul Național Marin Sorescu până pe data de 10 iulie 2023 sau în ziua întâlnirii, în limita locurilor disponibile” transmit organizatorii.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”