Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Centrul hub de protecție civilă va avea și România

Pe măsură ce nevoile cresc exponențial, în Ucraina va fi mobilizată asistență suplimentară din stocurile medicale rescEU

Sprijinul rescEU include ventilatoare pulmonare, pompe de perfuzie, monitoare pentru pacienți, măști și halate, dispozitive cu ultrasunete și concentratoare de oxigen.

În plus, astfel cum a anunțat președinta  Ursula von der Leyen, Comisia Europeană a înființat centre logistice de protecție civilă în Polonia, iar altele sunt în curs de înființare în România și Slovacia, pentru a distribui ajutorul necesar Ucrainei,  cât mai curând posibil.

Aceste centre vor contribui la direcționarea asistenței furnizate din 27 de țări europene prin intermediul mecanismului de protecție civilă al Ue

De asemenea, UE continuă să sprijine țările învecinate care au primit deja peste un milion de persoane strămutate din Ucraina. Grecia, Austria și Germania au oferit Slovaciei măști, dezinfectanți și așternuturi, corturi și îmbrăcăminte. Echipe de experți în domeniul protecției civile din UE se află în drum spre Moldova și Polonia pentru a sprijini autoritățile. La 3 martie, Țările de Jos, Franța și Grecia au acordat asistență Moldovei prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. În foarte scurt timp, Republica Moldova va beneficia și de asistență suedeză, daneză și finlandeză.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a vizitat Polonia și Moldova  pentru a evalua situația, declarând următoarele: „Această agresiune ilegală și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o catastrofă umanitară de proporții nemaivăzute de multe decenii în Europa. Peste un milion de persoane au fugit deja în țări învecinate, beneficiind de un sprijin fără precedent. Cu toate acestea, mult mai multe persoane, au încă nevoie de protecție în interiorul Ucrainei. Coridoarele umanitare care asigură circulația liberă și în condiții de siguranță a civililor și furnizarea de ajutor umanitar se numără printre condițiile prealabile esențiale pentru a răspunde nevoilor populației din Ucraina, populație care constituie principala victimă a acestui război. Este imperativ ca civilii să fie protejați, iar lucrătorii umanitari să își poată desfășura activitatea în condiții de siguranță și fără impedimente, în conformitate cu dreptul internațional umanitar.”

Nevoia de a asigura asistență Ucrainei va rămâne la un nivel ridicat și în perioada următoare. Și România oferă asistență și protecție ucrainienilor și celor care părăsesc teritoriul ucrainian și ajung la noi în țară! România a mobilizat până la acest moment resurse consistente atât materiale și financiare, cât și de personal pentru gestionarea situației de la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova, acest lucru fiind foarte apreciat de către toți partenerii noștri europeni.

”De aceea, rămânem solidari și puternic angajați în susținerea acestui efort comun de asistență și protecție. Astfel, am luat decizia de a operationaliza un Hub logistic în zona de Nord a țării prin mecanimsul de protecție civilă europeană destinat distribuirii asistenței umanitare. Facem tot ce ține de noi pentru a facilita sprijinul de care are nevoie acum Ucraina și inițiem proiecte cu impact pozitiv asupra populației afectate” a ținut să transmită și ministrul român de interne, Lucian Bode.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share