Pentru că în fiecare an, pe 24 iunie, se sărbătorește Ziua Universală a Iei, sau „cămașa cu altiță”, așa cum mai este denumită, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează, pe data de 23 iunie, un eveniment special dedicat acestui element de tezaur național.
Esența IEI constă în arta meșteșugului manual, transmis din generație în generație, iar celebrarea acesteia are multiple semnificații pentru cultura și spiritualitatea românească, întrucât se suprapune cu Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu „Drăgaica” sau Sânzienele, o sărbătoare prin excelență solară, dedicată anotimpului cald.

Astfel, la sediul instituției, pe data de 23 iunie 2023, la ora 10:00, vă așteptăm la activități dedicate acestei sărbători, în cadrul cărora vor mai avea loc și ateliere de coronițe și de mărgele, precum și o expoziție de ii.
Ansamblurile folclorice de copii „Mugurași de la Chindie” (Târgoviște), „Florile Malului” (Malu cu Flori), „Cununa Brăneștiului” (Brănești), „Cununa Nucetului” (Nucet) și „Comorile Satului” (Gura Ocniței) vor completa atmosfera de sărbătoare, prin dans și voie bună.
Compartimentul Comunicare al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului