Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Centura orașelor Fieni și Pucioasa, unul din proiectele PSD Dâmbovița

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a susținut astăzi o întâlnire de lucru cu organizația social-democrată din Fieni, unde au fost dezbătute principalele moduri de acțiune pentru perioada următoare, marcată de alegeri pe toate palierele administrative și politice.
Astfel, liderul PSD, consideră că PSD Fieni ”este o organizație puternică și serioasă, cu rezultate bune și foarte bune atât în plan politic, cât și în plan administrativ”.
”Rezultatele echipei PSD de la primăria Fieni sunt vizibile, așa cum proiectele pe care le avem la nivel județean, în diferite stadii de implementare, vor aduce un plus în viața oamenilor de aici.
 Cel mai important este cel al centurii orașelor Fieni și Pucioasa, în lungime de cca. 14 km. Noul drum va scoate traficul în afara celor două orașe, precum și din comunele Brănești și Moțăieni. Suma necesară pentru această investiție se ridică la aproape 𝟏𝟓𝟖.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨.
 Un alt mare proiect este DN71 Târgoviște-Sinaia! Și aici avem semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare.
 Vom reabilita și extinde rețele de apă și canalizare în Fieni, dar investim și în reabilitarea drumurilor din cartierele orașului.
 Sunt argumente care ne vor permite câștigarea tuturor alegerilor din 2024!
Am cerut echipei PSD de aici să rămână la fel de implicată în viața locuitorilor din Fieni. Este mult de muncă, însă doar în acest fel vom avea rezultatele dorite anul viitor”, a explicat Corneliu Ștefan, pe pagina de facebook.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share