Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”China și Rusia o periculoasă lipsă de acțiune urgentă și dorința de a menține statul qou-ul”

Fostul preşedinte democrat american Barack Obama a criticat luni, la conferinţa COP26 asupra schimbărilor climatice, faptul că Rusia şi China, două dintre ţările cu cele mai mari emisii de carbon, nu par să considere urgentă problema schimbărilor climatice şi a comparat abordarea lor în această chestiune cu cea a republicanilor din SUA, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE. Acesta a sosit inopinat la COP 26, oferind  o surpriză pentru toți participanții, inclusiv prin declarațiile susținute de acesta. 

”Este foarte descurajant să vedem liderii a două dintre cele mai mari emiţătoare (de gaze cu efect de seră), China şi Rusia, refuzând inclusiv să participe la dezbaterile” de la Glasgow, a spus Obama. ”Planurile lor naţionale reflectă până în prezent ceea ce pare a fi din partea acestor guverne o periculoasă lipsă de acţiune urgentă şi dorinţa de a menţine status quo-ul”, şi-a continuat el critica faţă de Moscova şi Beijing.

 

Obama a vorbit la fel şi despre Partidul Republican american al fostului preşedinte Donald Trump, care în mandatul său nu a fost favorabil măsurilor de reducere a emisiilor de carbon, considerând că acestea afectează competitivitatea economiei SUA.

Fostul preşedinte democrat a susţinut, cu referire la republicani, că atât el, cât şi actualul preşedinte democrat Joe Biden au fost ”constrânşi în mare parte de faptul că unul dintre cele două mari partide ale noastre (ale SUA – n.r.) a decis nu doar să stea pe margine, ci să manifeste în plus o ostilitate activă faţă de ştiinţa privind climatul şi să facă din schimbările climatice o chestiune partizană”.

Pe de altă parte, Obama a cerut ţărilor bogate să le ajute financiar pe cele sărace pentru a se adapta efectelor schimbărilor climatice. ”Trebuie să acţionăm acum cu adaptarea şi rezilienţa”, a indicat fostul preşedinte american.

Eşecul statelor dezvoltate de a-şi pune în aplicare promisiunile privind asistenţa destinată ţărilor în dezvoltare a alimentat neîncrederea şi este văzut drept un obstacol major în calea limitării impactului încălzirii globale. Angajament în acest sens de 100 de miliarde de dolari pe an avansat de ţările dezvoltate încă din anul 2009 a fost amânat pentru anul 2023. La summitul liderilor mondiali COP26, Joe Biden și liderii țărilor și organizațiilor partenere au anunțat o serie de acorduri importante în combaterea schimbărilor climatice. La summitul liderilor mondiali COP26, Joe Biden și liderii țărilor și organizațiilor partenere au anunțat o serie de acorduri importante în combaterea schimbărilor climatice., peste 100 de lideri asumându-și angajamentul de a stopa și inversa pierderea pădurilor și degradarea terenurilor. Uniunea Europeană, Statele Unite, Regatul Unit, Franța și Germania au lansat în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice Parteneriatul pentru tranziție energetică echitabilă cu Africa de Sud pentru a crea ”noi locuri de muncă și oportunități pentru comunitățile sud-africane din sectorul mineritului.”

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share