Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a avut plăcerea să găzduiască prima ediție din toamna lui 2021 a proiectul educațional public „Beyond Generations – Learning from experience”, ce se adresează tinerilor cu inițiativă din România.
Proiectul facilitează cunoașterea directă a unor manageri și lideri de top, din ale căror povești și cariere studenții pot să se inspire și să își aleagă modele de urmat. Prima ediție din această toamnă ce cuprinde conferințe organizate sub formă de webinarii live a avut-o ca invitat pe doamna Christina Verchere, CEO OMV Petrom, în cadrul unui eveniment produs cu sprijinul Gaz de România. Participanții au putut afla amănunte despre cariera de succes a uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „UVT se află în avanpostul educației antreprenoriale promovate în universitățile din România, fapt confirmat și de cunoscutul studiu elaborat sub egida OECD și a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul “Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania”. Ne bucurăm că mulți dintre managerii de top din companiile cunoscute ale țării se află alături de studenții UVT, împărtășindu-le din experiențele lor, așa cum se întâmplă și în cadrul seriei de webinarii „Beyond Generations – Learning from experience”, un proiect educațional public relevant pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale a tinerilor”.
Seria „Beyond Generations – Learning from experience” va continua prin participarea unora dintre cele mai relevante modele din managementul autohton, alături de care studenții vor învăța aspecte practice și de actualitate în cele mai vizibile cariere de succes, bazate pe experiență valoroasă a celor care au atins noi culmi profesionale.
Ca universitate comprehensivă, reprezentativă pentru spațiul universitar românesc, UVT își reafirmă rolul în viața comunității prin angajarea în multiple proiecte publice, iar parteneriatului cu Federația Patronală Petrol si Gaze (FPPG) s-a construit pe acest fundament. Cum oportunitățile de educație pentru noua generație continuă sa fie parte din preocuparea FPPG, dialogurile cu manageri și lideri de top vor continua să se deruleze cu susținerea acesteia, prin intermediul platformei Gaz de Romania.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan