Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cimitirul eroilor români din Fălești a fost vandalizat

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene  din Moldova  condamnă vehement actele de vandalism care au avut loc recent la Cimitirul Eroilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial din localitatea Fălești.

Ambasada condamnă cu fermitate acest act iresponsabil și provocator și își exprimă încrederea că autoritățile competente din Republica Moldova vor lua măsuri ferme și imediate de identificare și tragere la răspundere a făptașilor.

Cimitirul Eroilor Români din Făleşti a fost inaugurat în septembrie 2021 și aici sunt înmormântaţi 299 de eroi căzuţi în Al Doilea Război Mondial.

„Vandalizarea Cimitirului eroilor români căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial din localitatea Făleşti este un act iresponsabil, barbar şi criminal. Cei care au gândit şi executat această profanare pun în pericol pacea, armonia şi stabilitatea internă a Republicii Moldova, într-un moment regional destul de periculos pentru securitatea sa. Acest act de blasfemie nu trebuie lăsat nepedepsit. Autorii acestei crime sunt promotori ai urii, fricii şi lipsei de respect faţă de normele de bază ale unei societăţi civilizate. Ei trebuie identificaţi, investigaţi şi penalizaţi fără întârziere de către organele de ordine şi justiţie”, a declarat ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă. Între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova a fost semnat, la 3 martie 2012,  Acordul privind regimul juridic al mormintelor  de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova, prin care,  este reglementată protejarea mormintelor de război româneşti şi dreptul la odihnă veşnică al militarilor români căzuţi în luptă şi al victimelor civile române ale războiului.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share