
„Înţeleg că România e una din puţinele ţări din UE care vinde cartele prepay fără un control de identitate. Înţeleg că au fost chiar folosite în ultima perioadă cartele prepay din România în pregătirea unor atentate în altă parte în UE, tocmai pentru că există această flexibilitate în România.
Sunt câteva lucruri care vor fi puse în discuţie în perioada următoare. Ministrul Justiţiei şi ministrul de Interne vor veni cu o notă în Guvern cu aceste elemente şi ele vor fi supuse dezbaterii publice. Vor fi puse în dezbatere publică în momentul în care vor fi sintetizate”, a anunţat Dacian Cioloș.
„Ei (cei din servicii, n.r.) se plâng apropo de cartelele prepay”, a subliniat el, adăugând că o serie de astfel de cartele din România au fost folosite în pregătirea unor atentate din UE tocmai din cauza prevederilor foarte laxe din legislaţia românească.
„Sigur, nu are rost să ne ascundem după deget. Riscul există. Suntem în UE, participăm activ la lupta împotriva terorismului. Lucrurile sunt ţinute sub control, autorităţile îşi fac treaba. Vigilenţa este foarte mare”, a declarat primul-ministru la Pro TV, întrebat despre riscurile de atentat în România, în contextul evenimentelor din Belgia.
„Serviciile cer mai multe instrumente care să le permită să monitorizeze atent situaţia”, a răspuns Cioloş, întrebat dacă serviciile cer mai multă putere.
„Eu cred că, respectând aceste principii de transparenţă în dezbaterea publică, sunt câteva teme pe care va trebui să le punem din nou în dezbatere să vedem unde punem cursorul pentru a nu împiedica serviciile să-şi facă treaba în mod corect fără să facem anumite excese şi exagerări în ceea ce priveşte drepturile cetăţeneşti”, a precizat Cioloş.
„Să nu aibă cineva impresia că vrem să facem ceva pe ascuns”, a accentuat el, adăugând că trebuie „să învăţăm să punem cursorul acolo unde trebuie” şi că este ”foarte atent” şi la drepturile omului.
Preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, Georgian Pop, a declarat miercuri că trebuie introduse în legislaţie infracţiuni noi, similare celor de terorism, cum ar fi finanţarea terorismului sau recrutarea eventualilor atentatori, propaganda teroristă.
Preşedintele Comisiei a spus că Franţa şi Belgia şi-au înăsprit legislaţia de prevenţie în domeniu şi că este necesară o aliniere a cadrului normativ şi în România, scrie tion.ro
„Pe această estimare a creşterii numărului de persoane suspecte de terorism care vor tranzita România, pentru a fi eficienţi pe munca de prevenţie şi contracarare, legea cartelelor PrePay şi legea securităţii cibernetice vor fi nişte instrumente juridice eficiente pentru a putea să facem prevenţie în România”(Georgian Pop)

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!