CJ Timiș vrea să afle de la elevi cum își doresc să arate Uniunea Europeană - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

CJ Timiș vrea să afle de la elevi cum își doresc să arate Uniunea Europeană

Consiliul Județean a lansat o competiție dedicată elevilor timișeni prin care sunt invitați să exprime grafic, prin desen, cum ar dori ei să arate Uniunea Europeană în care vor să trăiască.

Concursul este organizat în cadrul proiectului „Together for Cohesion!”, finanțat din Fondurile de Coeziune, prin Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană a Uniunii Europene. Inițiativa dorește să sublinieze importanța programelor, proiectelor și a serviciilor finanțate și să încurajeze cetățenii și beneficiarii să participe activ la dialogul privind Politica de coeziune.

Concursul se adresează exclusiv copiilor din ciclul primar și celor din ciclul gimnazial din județul Timiș. Având în vedere contextul actual, înscrierea desenelor poate fi făcută online, prin trimiterea acestora în format .jpeg la adresa de email concurs@cjtimis.ro sau pot fi depuse la Registratura Consiliului Județean Timiș, de luni până vineri, între orele 9-12 (bd. Revoluției din 1989 nr.17), până pe 12 iulie. Părinții, bunicii sau tutorii care își înscriu copiii la concurs trebuie sa aibă un cont de e-mail valabil și vor trebui să completeze formularul de înscriere/înregistrare, care poate fi descărcat de AICI.

Fiecare copil va realiza un desen pornind de la una din temele: „Uniunea Europeană în care mi-ar plăcea să trăiesc” sau „Europa mai verde”, pe o coală A4. Lucrările vor exprima dorințele și ideile copiilor față de Europa în care trăiesc, ce își doresc sau ce ar face altfel pentru o lume/Europă mai bună și mai verde. Lucrările pot fi realizate în creioane colorate, pix color, carioci, acuarelă, tempera sau orice altă combinație. Fiecare participant se poate înscrie doar cu un singur desen.

Premiile acordate în cadrul concursului constau în:

  • 2 premii I (câte 1 premiu pentru fiecare nivel: primar, gimnazial) – Bicicletă
  • 2 premii II (câte 1 premiu pentru fiecare nivel: primar, gimnazial) – Role
  • 2 premii III (câte 1 premiu pentru fiecare nivel: primar, gimnazial) – Trotinetă
  • Mențiuni

Lucrările vor fi evaluate privind originalitatea, calitatea mesajului transmis și încadrarea în specificul concursului de către un juriu format din cinci persoane, specialiști în domeniu și reprezentanți ai instituției organizatoare. Anunțarea câștigătorilor va avea loc pe data de 14 iulie. Numele câștigătorilor vor fi anunțate pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Timiș.

Politica de coeziune este principala politică de investiții a UE. Această se adresează tuturor regiunilor și orașelor din Uniunea Europeană, sprijinind crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții. În perioada 2014-2020, au fost alocate 351,8 miliarde de euro – aproximativ o treime din bugetul total al UE – pentru Politica de coeziune, în vederea atingerii obiectivelor și a îndeplinirii diverselor nevoi existente la nivelul tuturor regiunilor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share