Consiliul Județean Dâmbovița a avut astăzi o ședință ordinară, în cadrul căreia au fost analizate și aprobate 42 de proiecte de hotărâre. După ședință, președintele instituției, Corneliu Ștefan, a susținut o conferință de presă în care a prezentat principalele rezultate din primul an al celui de-al doilea mandat.

Corneliu Ștefan a vorbit despre importanța comunicării deschise cu cetățenii și a transparenței în activitatea administrației județene. „Cred că este un gest de normalitate și de respect față de dâmbovițeni să prezentăm ceea ce am realizat și proiectele aflate în derulare. Este al cincilea an în care lucrăm împreună, alături de echipa mea – vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie și secretarul general al județului, Daniel Pop – pentru dezvoltarea comunităților din județ”, a declarat președintele CJD.
Acesta a reamintit că, în 2020, a fost stabilit un plan de dezvoltare bazat pe zece direcții majore: infrastructură, sănătate, administrație, economie, agricultură, educație, protecția mediului, cultură, turism, tineret și sport. Potrivit președintelui CJD, toate aceste domenii beneficiază de investiții constante.
În ceea ce privește infrastructura, Consiliul Județean derulează mai multe proiecte importante, printre care modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște, un obiectiv așteptat de peste două decenii, și reabilitarea DN 71 Târgoviște – Sinaia, unde sunt în desfășurare lucrări la podul din Pucioasa. Alte investiții majore vizează DN 7 Bâldana – Titu, centurile ocolitoare ale orașelor Găești, Pucioasa, Fieni și Moreni, precum și Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște. De asemenea, proiectele pentru modernizarea drumurilor județene DJ 712, DJ 720A, DJ 720C și DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni se află în diferite etape de implementare.
În domeniul sănătății, administrația județeană a finalizat construcția noii clădiri a Ambulatoriului de Specialitate și a Secției de Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Urmează construirea unei parcări supraetajate și derularea proiectului pentru noul Spital de Pediatrie Târgoviște, aflat în faza de obținere a finanțării. În ultimii cinci ani, 54 de medici s-au alăturat echipei Spitalului Județean, iar unitatea a fost dotată cu echipamente moderne, precum aparate RMN și sisteme pentru chirurgie laparoscopică și radiologie digitală.
Lucrările continuă și la Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței, Centrul de îngrijiri paliative din aceeași localitate și alte unități medicale din județ. Totodată, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, vor fi construite 15 dispensare noi, menite să îmbunătățească accesul la servicii medicale în mediul rural.
Citește mai multe detalii aici:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului