Auzul este un simț vital ce ne poate face viața mai frumoasă. Dar te-ai pus vreodată în situația unei persoane cu dizabilitați? Sau te-ai gândit că lipsa auzului poate fi o reală dizabilitate mai ales dacă este prezentă din copilărie?

Stiai că: în prezent, există în jur de 500 centre de resurse și peste 600 de asistenți de profesori care sprijină copiii cu necesități educaționale speciale în procesul de incluziune. Astfel, peste 7500 de copii cu CES învață în prezent în școlile generale, în timp ce numărul de copii cu dizabilități în școli auxiliare și speciale a scăzut de aproape două ori?
Inițial, hipoacuzia nu pare a fi ceva atât de grav, însă în momentul în care copilul ajunge în colectiv, se confruntă cu o capacitate scăzută de a auzi. Pe măsură ce înaintează în vârstă şi doreşte să intre pe piaţa muncii şi să se angajeze, momentul devine destul de anevoios.
În general, angajatorii nu acceptă persoane cu dizabilități. Numărul total de persoane cu dizabilităţi din România depăşeşte 852.500 de persoane, în 2020, însă doar 17% dintre aceştia (cu vârsta potrivită pentru a munci) sunt integraţi pe piaţa muncii, arată o analiză OLX.
La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, circa 100 de milioane de persoane au o dizabilitate, iar statisticile arată că 29 milioane dintre acestea trăiesc în condiţii de sărăcie şi excludere socială.
În 2020, numărul total de persoane cu dizabilităţi din România depăşeşte 852.500 de persoane, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), iar aproximativ 50% dintre aceştia au vârsta potrivită pentru a munci.
Este un număr surprinzător de mare! Poate că nu te așteptai.
Statul român dorește ca persoanele cu dizabilități să aibă o șansă mai bună, motiv pentru care oferă persoanelor cu dizabilități, aflate în căutarea unui loc de muncă, vouchere pentru tehnologia asistivă și pentru achiziția de accesorii.
Echipa Clarfon susține această inițiativă și prezintă cea mai bună tehnologie în materie de aparate auditive ce poate fi achiziționată în baza acestor vouchere.
Ce valoare au?
Voucherele au o valoare de aproximativ 5000 de euro și sunt disponibile grație unui proiect implementat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. La Clarfon, consultația este gratuită iar tehnicienii îţi vor recomanda cele mai bune soluții pentru un auz de excepție.
Încă nu te-ai hotărât să ne vizitezi?
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista