Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici

Sâmbătă, 15 martie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Academician dr. IRINEU ION POPA, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, începând cu ora 10:30, la Sfânta Mănăstire Lainici, județul Gorj a fost săvârșit un Tedeum, în cadrul slujbei de pomenire și de comemorare a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, care în urmă cu 68 de ani, la data de 16 martie 1957, sufletul său s-a înălțat la cer, iar, trupul a fost înmormântat în cimitirul «Montparnasse», din capitala Franței, Paris.

Evenimentul a fost organizat de părintele stareț Ioachim Pârvulescu, împreună cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria din Gorj, iar slujba a fost oficiată de un sobor de preoți.

Printre participanți s-au numărat autorități locale, precum Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani, Ionuț Viorel Bordeiași, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, dar și profesori universitari și numeroși brâncuşiologi din Vâlcea și Petroșani.

Constantin Brâncuşi era strâns legat de biserică, deoarece strămoşii lui fuseseră slujitori la sfintele altare, printr-o descendenţă de mai bine de 200 de ani.

Mama şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, neapucând însă să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român.

Doi dintre strămoşii marelui artist, doi preoţi văduvi, care mai târziu au îmbrăcat schima monahală sub numele de Ilie şi Cleopa, au ctitorit Schitul Locurele, de lângă Mănăstirea Lainici, ridicați acum la rang de sfinți de BOR.

Părintele stareţ Ioachim Pârvulescu a evocat personalitatea și opera lui Constantin Brâncuşi, arătând că „marele nostru înaintaş a fost încercat permanent de dorință a zborului spre infinit, oglindind acest dor în operele sale pe care ni le-a lăsat moştenire peste veacuri. Masa Tăcerii simbolizează de pildă Cina cea de Taină, în care cei 12 Apostoli se află în jurul Mântuitorului. Prin urmare, valoarea etică și estetică a operelor lui Brâncuși oferă posterităţii esența simplității artistice și a geniului creator”.

Sculptorul gorjan a fost evocat de mai mulţi profesori şi autorităţi, cum ar fi prof. Ion Mocioi, prof. Ştefan Stăiculescu, primarul Cosmin Pigui, prof. dr. Lazăr Stan Ioan din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Moise Bojincă din Peștișani, iar Ovidiu Rizopol a vorbit despre cum s-au făurit Coloana Infinită în Atelierele din Valea Jiului.

Dacă creațiile lui Constantin Brâncuși sunt cunoscute în întreaga lume, relația lui cu Dumnezeu a rămas, pentru mulți, o surprinzătoare latură a vieții, care l-a împlinit ca om și artist. Se știe că „profetul artei moderne”, după cum a fost numit Brâncuși, avea o relație specială cu Dumnezeu, conchisă într-o profundă cugetare de-a sa: „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu – Creatorul”.

Opera lui Brâncuși are multiple semnificaţii filosofice și artistice, dar legătura dintre artă și credinţă este o constantă în toată opera sa, mai ales în celebra sa capodoperă de la Târgu-Jiu, și anume Ansamblul comemorativ al eroilor, care simbolizează, într-o concentrare triptică: taina iubirii jertfelnice, a bucuriei pascale și a luminii eterne.

La sfârşitul vieţii sale, Brâncuşi a dorit ca trecerea la viaţa veşnică să se petreacă chiar în propriul său atelier. La începutul lunii martie 1957, Constantin Brâncuşi, bătrân şi bolnav (împlinise 81 de ani), a chemat pe Arhiepiscopul Teofil de la biserica ortodoxă română din Paris, pentru a se spovedi şi a primi Sfânta Împărtăşanie.

Cu câteva zile înainte de epilogul vieții sale pământești, Brâncuşi a refuzat să fie transportat la spital, zicând că îl aşteaptă pe Dumnezeu acasă. Apoi, a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său și așezat lângă sobă, așa cum, probabil, era în casa părintească de la Hobița. Obișnuia să spună celor din jur: „Acum sunt foarte aproape de Bunul Dumnezeu. Trebuie doar să-mi întind braţul ca să-L ating”. După ce a primit dumnezeiasca cuminecătură, Brâncuși a spus vlădicului că ”pleacă din această lume neîmpăcat sufletește, fiindcă nu poate să-și dea sufletul în ţară” . Se vede că dorul de-acasă nu-l părăsise nicicând.

Într-o însorită și caldă zi de 19 martie, în aceeaşi biserică românească din Paris, unde fusese în tinereţe cântăreţ la strană şi paraclisier, trupul neînsuflețit al lui Brâncuși a fost prohodit, după tradiţia ortodoxă românească, iar apoi a fost coborât în lacomul pământ din Cimitirul Montparnasse – Paris, timp în care sufletul său și-a început mult așteptata călătorie către Veșnice.

S-a împlinit ceea ce el însuși cugetase: „Nu mai sunt de mult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale”.