Comisia Europeană a prezentat ieri, 14 octombrie, strategia UE de reducere a emisiilor de metan. Metanul este al doilea cel mai puternic gaz cu efect de seră care contribuie la schimbările climatice, după dioxidul de carbon. El este, de asemenea, un puternic poluant atmosferic local, care provoacă probleme grave de sănătate. Prin urmare, combaterea emisiilor de metan este esențială în ceea ce privește atingerea obiectivelor în materie de climă pentru 2030 și a obiectivului în materie de neutralitate climatică pentru 2050, precum și în ceea ce privește contribuția la îndeplinirea nivelului de ambiție „zero poluare” al Comisiei.
Această strategie stabilește măsuri de reducere a emisiilor de metan în Europa și la nivel internațional. Ea prezintă acțiuni legislative și nelegislative în sectorul energetic, sectorul agricol și sectorul deșeurilor, care generează aproximativ 95 % din emisiile de metan asociate activității umane la nivel mondial. Comisia va colabora cu partenerii internaționali ai UE și cu industria de resort pentru a reduce emisiile de-a lungul lanțului de aprovizionare.
Frans Timmermans, vicepreședinte executiv pentru Pactul verde european, a declarat:
„Pentru a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic, Uniunea Europeană trebuie să reducă toate gazele cu efect de seră. Metanul este al doilea cel mai puternic gaz cu efect de seră și o cauză importantă a poluării aerului. Strategia noastră privind metanul asigură reducerea emisiilor în toate sectoarele, în special în sectorul agricol, sectorul energetic și în sectorul deșeurilor. Ea facilitează, de asemenea, producerea biogazului din deșeuri în zonele rurale. Tehnologia satelitară a Uniunii Europene ne va permite să monitorizăm îndeaproape emisiile și să contribuim la ridicarea standardelor internaționale.”
Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat:
„Astăzi am adoptat prima noastră strategie de combatere a emisiilor de metan din 1996 încoace. Deși sectorul energetic, sectorul agricol și cel al deșeurilor joacă fiecare un rol în acest sens, sectorul energetic se pretează cel mai bine la reducerea rapidă și puțin costisitoare a emisiilor. Europa va fi o deschizătoare de drumuri în această privință, dar nu poate să reușească de una singură. Trebuie să colaborăm cu partenerii noștri internaționali pentru a aborda problema emisiilor de metan generate de energia pe care o importăm.”
Una dintre prioritățile strategiei este aceea de a îmbunătăți măsurarea și raportarea emisiilor de metan. Nivelul de monitorizare variază în prezent de la un sector la altul și de la un stat membru la altul, precum și în întreaga comunitate internațională. Pe lângă măsurile de la nivelul UE de accelerare a standardelor de măsurare, verificare și raportare, Comisia va sprijini instituirea unui observator internațional al emisiilor de metan, în parteneriat cu Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, Coaliția pentru climă și aer nepoluat și Agenția Internațională a Energiei. Programul de sateliți Copernicus al UE va îmbunătăți, de asemenea, supravegherea și va contribui la detectarea surselor de emisii majore la nivel mondial și la identificarea principalelor scăpări de metan.
Pentru a reduce emisiile de metan în sectorul energetic, se va propune introducerea obligației de a îmbunătăți depistarea scăpărilor și eliminarea lor în infrastructura de gaze și se va lua în considerare elaborarea unei legislații menite să interzică practicile sistematice de ardere la faclă și de evacuare în atmosferă. Comisia va purta un dialog cu partenerii săi internaționali și va explora posibile standarde, obiective sau stimulente pentru importurile de energie către UE, precum și instrumentele de punere în aplicare a acestora.
Comisia va îmbunătăți raportarea emisiilor din agricultură printr-o mai bună colectare a datelor și va promova oportunități de reducere a emisiilor, cu sprijin din partea politicii agricole comune. Accentul principal va fi pus pe schimbul de bune practici în ceea ce privește tehnologiile inovatoare de reducere a emisiilor de metan, alimentația animalelor și managementul reproducției. Cercetarea specifică în domeniul tehnologiei, al soluțiilor bazate pe natură și al schimbării regimului alimentar își va aduce de asemenea contribuția. Deșeurile umane și agricole organice nereciclabile și fluxurile de reziduuri pot fi utilizate pentru a produce biogaz, biomateriale și produse biochimice. Acest lucru poate genera fluxuri suplimentare de venituri în zonele rurale și poate evita totodată emisiile de metan. Prin urmare, colectarea acestor deșeuri va fi stimulată în continuare.
În sectorul deșeurilor, Comisia va avea în vedere măsuri suplimentare de îmbunătățire a gestionării gazelor de depozit, valorificând potențialul energetic al acestora cu reducerea simultană a emisiilor, și va reexamina legislația relevantă privind depozitele de deșeuri în 2024. Reducerea la minimum a eliminării deșeurilor biodegradabile în depozitele de deșeuri este esențială pentru a evita formarea de metan. De asemenea, Comisia va lua în considerare posibilitatea de a propune aprofundarea activităților de cercetare privind tehnologiile de producere de biometan pe bază de deșeuri.
Totodată, Comisia va reexamina Regulamentul privind partajarea eforturilor și va lua în considerare extinderea domeniului de aplicare al Directivei privind emisiile industriale pentru a include sectoarele care generează emisii de metan și care nu sunt incluse încă în domeniul de aplicare al acesteia.
Context
Pe plan molecular, metanul este mai puternic decât dioxidul de carbon. El contribuie la formarea ozonului din troposferă și este un puternic poluant atmosferic local, care cauzează probleme grave de sănătate. La sfârșitul ciclului său de viață, metanul este transformat în dioxid de carbon și vapori de apă, contribuind în continuare la schimbările climatice. Prin urmare, reducerea emisiilor de metan contribuie atât la încetinirea schimbărilor climatice, cât și la îmbunătățirea calității aerului.
Evaluarea impactului Planului UE privind obiectivele în materie de climă pentru 2030 a concluzionat că intensificarea nivelului de ambiție în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la cel puțin 55 % până în 2030 ar necesita un efort accelerat de combatere a emisiilor de metan. Deși UE produce 5 % din totalul emisiilor mondiale de metan, ea va încuraja luarea de măsuri la nivel internațional în calitate de cel mai mare importator mondial de energie și de actor important în sectorul agricol și în cel al deșeurilor.
Informații suplimentare:
Strategia UE privind emisiile de metan
Notă de informare referitoare la Strategia UE privind metanulCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Fișă informativă referitoare la Strategia UE privind metanulCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Planul UE privind obiectivele în materie de climă pentru 2030
Pagină web privind emisiile de metanCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Date de contact pentru presă
Tim McPHIE
Telefon + 32 2 295 86 02
Adresă tim.mcphie@ec.europa.eu
Lynn RIETDORF
Telefon +32 2 297 49 59
Adresă Lynn.Rietdorf@ec.europa.eu
Ana CRESPO PARRONDO
Telefon +32 2 298 13 25
Adresă Ana.CRESPO-PARRONDO@ec.europa.eu
REDACTAT:
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Marea Britanie vrea să mute în România zeci de migranți blocați pe o insulă secretă a Regatului Unit și a SUA
Trei femei au delapidat circa 4.000.000 de lei de la Teatrul Bulandra din București
Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgență la New York după ce pilotul a murit în timpul zborului
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
LIFE STYLE
Ia-ți timp în fiecare zi pentru a-ți asculta corpul
Povestea unui medic care s-a vindecat de cancer. Legătura dintre cancer și stres
Doi medici vorbesc despre tratarea cancerului cu Zeolit – Un mineral cu o formulă unică de eliminare a metalelor grele din organism
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
DESTINATII
Festivalul Tocanului la Novaci
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul Institut de Menopauză, Andropauză și Longevitate se lansează pe 21 octombrie
Ai un somn agitat în ultima vreme? Află acum ce poți face pentru a dormi relaxat
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Pictură murală de dimensiuni mari pe clădirea Liceului Alimentar din Timișoara
RO Bike Valley se extinde în toată regiunea de Vest!
Provocări, oportunități și cele mai noi tehnologii în domeniul energetic, teme de dezbatere la conferința internațională RSEEC 2024 de la UPT