Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

C.E. răspuns oficial pentru SNPPC: ,,salariile și pensiile dumneavoastră nu sunt stabilite la Bruxelles”

Ne mint guvernanții atunci când invocă Directive UE sau PNRR-ul drept piedici pentru salarii și pensii decente (?)!

În cadrul demersurilor pe care le-au făcut în acest an, cei din  conducerea  SNPPC  au  adresat o scrisoare oficială Comisiei Europene/comisarului pentru Migrație și Afaceri Interne, Ylva Johansson, în care a fost prezentată pe larg, situația precară a salarizării polițiștilor și personalului contractual din MAI, dar și, per ansamblu, a familiei ocupaționale din care fac parte cei din sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.

În răspunsul oficial, primit din partea Comisiei UE/Direcția Securitate Internă/Unitatea de asigurare a respectării legii, șeful acestei Unității ne precizează (cităm fragmentar – pentru conformitate, atașăm integral scrisoarea primită de la Comisia UE:   ,,Comisarul vă mulțumește că ne-ați împărtășit preocupările dumneavoastră cu privire la condițiile de încadrare în muncă și de pensionare ale polițiștilor și ale personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România. Comisia consideră că este esențial să fie ascultați polițiștii și membrii personalului care își exprimă opiniile și cunosc realitățile de pe teren ale activității pe care o desfășoară (…). În declarația dumneavoastră, prezentați o serie de măsuri luate de guvernul român, în ultimii ani, în special în ultimii doi ani, care, în opinia dumneavoastră, au condus la crearea unor condiții discriminatorii în ceea ce privește remunerațiile și pensiile polițiștilor și ale personalului contractual din cadrul Ministerului de Interne din România (…).  Susțineți că este necesar să se asigure predictibilitatea în carieră, în salarizare și pensionare pentru polițiștii și personalul contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (…).  În ceea ce privește aspectele legate de punerea în aplicare și asigurarea respectării dispozițiilor legale aplicabile în materie de încadrare în muncă și de pensionare, autoritățile naționale competente sunt principalele responsabile cu asigurarea punerii în aplicare a dispozițiilor naționale de transpunere a măsurilor relevante ale UE. Aplicabilitatea lor în cazul polițiștilor și al personalului unui minister depinde de normele care reglementează această categorie specifică de lucrători în fiecare stat membru. În ceea ce privește salariile minime, Directiva privind salariile minime adecvate în UE a fost adoptată în mod oficial la 4 octombrie 2022. Aceasta va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare după douăzeci de zile de la data publicării. Statele Membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în dreptul național. După expirarea perioadei de transpunere, Comisia va evalua conformitatea măsurilor naționale cu Directiva.  

raspunsul-oficial-al-CE

”Guvernanții noștri ne mint, atunci când invocă, la negocierile cu sindicatele sau în declarațiile publice, diverse Directive UE sau, mai nou, PNRR-ul, drept piedici pentru aplicarea Legii-cadru a salarizării, dar ne mint și atunci când le aducem aminte despre drepturile rezerviștilor, susținând că se impune modificarea regimului juridic al pensiilor militare de stat, dar cam ,,pe minus”!” au transmis cei din biroul executiv al FSNPPC.

Mitingul anti-sărăcie organizat de Cartel Alfa, la care a participat și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a reușit să golească, subit, Palatul Victoria, exact în ziua protestelor. Membrii Guvernului, dar și prim-ministrul au părăsit instituțiile, pe motiv că au treburi urgente de rezolvat, astfel că sindicaliștii au fost nevoiți să se ”confrunte” doar cu registratura Executivului, unde au depus o petiție.
”Domnul prim-ministru și-a făcut program special pentru astăzi, când a ieșit lumea în stradă, și nu este în sediul Guvernului, este plecat. Deci a fugit, tipic românesc, deși nu face cinste tagmei militare să fugi din fața unei provocări. Un militar de carieră nu fuge din fața unei provocări, de orice natură ar fi ea. Noi ne doream să ne întâlnim cu premierul, pentru că el conduce Guvernul, dar, oricum, nu a trimis pe nimeni să stea de vorbă cu noi. Protestăm pentru creșterea salariului minim pe economie și, de fapt, pentru un trai decent al românilor. Iar noi, SNPPC, alături de Cartel Alfa, luptăm pentru drepturile românilor. Pentru polițiști și familia ocupațională din care facem parte cerem aplicarea în integralitatea sa a Legii 153/2017, privind salarizarea bugetarilor. Dacă nu se vor pune în discuție din nou creșterea salariului minim, deblocarea negocierilor colective, stoparea prețurilor la energie, supraimpozitarea profiturilor, aplicarea legilor privind salarizarea, o să ne întoarcem și mai mulți. Noi sperăm să se trezească cei de la Guvern și să se trezească și românii”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC. La rândul său, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, ne-a spus că nu au reușit decât să depună o petiție la registratură, pentru că la Guvern nu i-a primit nimeni pe protestatari. ”S-au dat toți ascunși și plecați cu probleme urgente”, ne-a precizat Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Cartel Alfa.
Pentru că actuala coaliție de guvernare și Parlamentul sfidează, în continuare, drepturile economice și sociale ale angajaților din România, și, în special, ale familiei ocupaționale Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, dar și ale cadrelor militare în rezervă/retragere, SNPPC a decis să facă corp comun cu celelalte sindicate din CNS Cartel Alfa, participante la proteste.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share