Ca urmare a unei prime solicitări din partea autorităților italiene, care se confruntă cu o criză fără precedent cauzată de epidemia de coronavirus (COVID-19) și legată de situația dificilă cu care se confruntă Uniunea Europeană, Comisia Europeană a decis să le permită statelor membre să acorde prelungirea cu o lună a termenului de depunere, de către fermieri, a cererilor de plăți directe și de anumite plăți referitoare la dezvoltarea rurală.

Această prelungire va fi posibilă pentru toți fermierii eligibili din toate statele membre. Totuși, rămâne la latitudinea statelor membre să decidă dacă doresc să o acorde. Noul termen-limită pentru depunerea cererilor este 15 iunie 2020, în loc de 15 mai, oferindu-le fermierilor o mai mare flexibilitate în ceea ce privește completarea cererilor în această perioadă dificilă și fără precedent.
În fiecare an, fermierii europeni își depun cererile de sprijin pentru venit oferit în cadrul politicii agricole comune (PAC). Autoritățile naționale prelucrează apoi cererile și efectuează verificările necesare. Plățile din cadrul PAC sunt apoi distribuite la nivel național sau regional și sunt rambursate de Comisia Europeană din bugetul UE.
Comisia pregătește în prezent măsurile juridice care trebuie adoptate pentru a permite o derogare de la normele actuale. Comisia Europeană lucrează pe toate fronturile pentru a sprijini statele membre care se confruntă cu COVID-19.
Informații suplimentare despre PAC aici.
Comunicat de presă
Redactat de către Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan