Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Competițiile sportive se află în atenția jandarmilor dâmbovițeni

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor competiții sportive:

AFC Pucioasa – CSO Plopeni, meci de fotbal din Liga a III-a, sâmbătă, 12 martie a.c., începând cu ora 15.00, pe Stadionul „Dumitru Tică Popescu” din orașul Pucioasa;

– CSM Târgoviște – ACS Sepsi Sf. Gheorghe, meci de baschet feminin din cadrul Ligii Naționale de Baschet, sâmbătă, 12 martie a.c., începând cu ora 18.00, la Sala CSS “Ioan Valerian” din municipiul Târgoviște.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locurilor de desfăşurare a competițiilor pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestora.

Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis:
să pătrundă în stare vădită de beție sau să consume băuturi alcoolice în stadion/sală;
să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în stadion/sală;
să introducă în stadion/sală inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă;
să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă sau sa ameninţe cu acte de violenţă;
să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;
să refuze părăsirea imediată a stadionului/sălii, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către jandarmi;
să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazelor sportive ori, după caz, a stadionului/sălii;
să efectueze fără drept orice operațiuni cu articole pirotehnice;
să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.

Jandarmeria dâmbovițeană recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente şi să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie acest articol Oficial Media
Share