Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

TOT ce trebuie să știți atunci când vă organizați nunta

 Planificarea unei nunți este, fără doar și poate, un adevărat test pentru viitorii miri și presupune o organizare până la cel mai mic detaliu. De la rezervarea localului și a bisericii, tema aleasă, până la buchetul miresei, totul trebuie să fie așa cum vă doriți și să marcheze într-un mod deosebit începutul căsniciei voastre. 

 În organizarea evenimentului trebuie să țineți cont de câteva elemente cheie, care vă vor scuti de mult stres și timp investit

 În primul rând, principalul lucru de care trebuie să vă ocupați este locația. E bine știut faptul că în sezonul estival cererea este foarte mare, iar dacă vreți ca petrecerea să aibă loc într-o dată preferată, trebuie să mergeți și să rezervați din timp. Asta presupune vizitarea sălilor de evenimente din oraș și din împrejurimi, alegerea unui meniu pe placul vostru, precum și stabilirea modului în care se va colabora cu personalul din cadrul locației. 

 Mai apoi, trebuie să vă decideți care va fi tema evenimentului. Vreți o nuntă simplă, cu puțini invitați, vreți o nuntă care pune accentul pe anumite culori sau care are un anumit dress code? Alegerea trebuie să fie făcută încă de la începutul planurilor de organizare, deoarece acesta va influența alegerile ulterioare: decorarea sălii, designul invitațiilor, meniul și candy barul, precum și aranjamentele florale. În cazul în care înclinați către o temă mai specială, puteți face un mic research să vedeți ce vă pot oferi florăriile online din București în materie de aranjamente florale, care sunt cofetăriile ce se pot adapta temei voastre și puneți pe listă toate elementele care considerați că s-ar potrivi evenimentul vostru. 

 Un alt aspect important al planificării este contractarea serviciilor și elementelor de distracție pe care le vreți la nunta voastră: cabina foto, DJ, formație, servicii de foto-video. Orientați-vă către firme cu recomandări din partea altor clienți sau care vă dau posibilitatea de a le încerca serviciile. Înainte de semnarea contractului, asigurați-vă că toate cerințele voastre sunt incluse în document și că sunt clare pentru prestator. 

 Pe lângă petrecerea de nuntă, trebuie să planificați și cununia civilă. Puteți opta ca aceasta să o faceți în aceeași zi cu restul evenimentelor sau, dacă vreți un program mai liber, puteți alege să o faceți cu câteva zile sau săptămâni înainte. În cazul în care cununia se desfășoară în altă zi, trebuie să știți că asta va presupune încă un set de ținute pentru voi, angajarea unui fotograf, cheltuieli cu petrecerea, precum și un nou buchet de flori pentru ea. Poți să vezi aici câteva buchete de cununie civilă de la Californiaflowers.ro. 

 Ultimul, dar nu cel din urmă aspect căruia trebuie să-i acordați atenție atunci când vă planificați nunta este vestimentația din marea zi. Dacă pentru bărbați, alegerea costumului este o misiune mai ușoară, pentru femei acesta presupune ore de căutări, multiple probe și ajustări. Ideal este ca ultimele măsurători să fie luate cu maxim 3 luni înainte de nuntă, fiind un fapt dovedit că miresele tind să slăbească până la momentul nunții. 

 Nu uitați că târgurile pentru nunți pot fi o modalitate destul de bună prin care puteți interacționa cu prestatori de servicii și puteți vedea oferta disponibilă pe piață. Important este să știți exact ceea ce vă doriți de la marele eveniment și să începeți planificarea din timp. 

Sursă foto: Unsplash.com

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share