Complexul Turistic de Natație Târgoviște va beneficia de o investiție în valoare de aproape 15.000.000 lei, ce are ca obiect utilizarea energiei regenerabile.
Proiectul a fost depus în vederea finanțarii prin Programul Operațional Regional ”Infrastructură Mare”.
Sub denumirea ”Creșterea nivelului de independență energetică a Complexului Turistic de Natație din Târgoviște”, vor fi instalate atât panouri termice și fotovoltaice, cât și pompe de căldură, de natură să determine diminuarea cheltuielilor cu utilitățile, mai ales pe fondul creșterii prețurilor la gaze naturale și la energia electrică.
”Prin implementarea investiției, se va asigura un necesar de peste 93% din consumul de energie electrică și un necesar de aproape 70% din consumul de energie termică. Totodată, se va realiza și scăderea nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră, care în primul an după realizarea proiectului vor înregistra o reducere a CO2 de 4,2 ori”, a anunțat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pe pagina de facebook.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026