Romeo Geambaşu Band este încântat să aducă, în faţa publicului târgoviştean, voci de excepţie ale scenei muzicale româneşti, care să vestească, tuturor, bucuria apropierii sărbătorilor de iarnă.
Vă aşteptăm cu drag, în data de 17 decembrie 2015, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, la CONCERTUL DE COLINDE.
Vă vor încânta şi vă vor transpune într-o lume mai frumoasă, mai plină de gingăşie: Paula Seling, PROCONSUL, ROMEO GEAMBAŞU BAND şi invitaţii lor speciali.
În deschidere, veţi putea asculta Corul Facultăţii de Ştiinţă şi Arte din Târgovişte.
Pe lângă colindele şi melodiile clasice de Crăciun, invitaţii vor avea plăcerea de a descoperi, în exclusivitate, piese de pe noul album al Paulei Seling, precum şi melodii interpretate în premieră pentru public de către ceilalţi solişti.
“La selecţia pieselor pentru concertul de iarnă, am fost inspirată de momente din viețile noastre, ale tuturor, încercând să alin, prin muzică, pe toţi cei care au nevoie de cuvinte de încurajare, pentru a trece peste momente grele. Am vrut să insuflu, totodată, și momente pozitive, încărcate de bunătate şi iubire. Sper ca aceste cântece de iarnă să miște ceva în inimile celor care le primesc în suflete, să-și transmită mesajul de iubire de care are atât de multă nevoie lumea în care trăim”, ne-a declarat Paula Seling.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactaţi Teatrul Tony Bulandra la numărul de telefon: 0245.210.046 sau direct la sediu teatrului din Bulevardul Regele Carol I, Nr. 43, Târgovişte.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare