Uniunea Europeană şi NATO au condamnat marţi atacul comis joi asupra petrolierului MERCER STREET în MAREA ARABIEI pe care Statele Unite, Israelul şi Regatul Unit l-au atribuit Iranului, dar Comisia Europeană a cerut: ”evitarea oricărei acţiuni dăunătoare pentru pacea şi stabilitatea în regiune”.
”Condamnăm acest atac. Luăm notă de evaluările făcute de Statele Unite, Regatul Unit şi Israel şi cerem evitarea oricărei acţiuni dăunătoare pentru pacea şi stabilitatea în regiune. Această acţiune este contrară libertăţii de navigaţie şi este inacceptabilă”, dar ”circumstanţele acestui atac trebuie clarificate”, a trasmis Nabila Massarali, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.
”Ne alăturăm aliaților pentru a condamna cu tărie recenta atac fatal pe strada MV Mercer de pe coasta Oman și le exprimăm condoleanțele României și Regatului Unit pentru pierderile pe care le-au suferit. Libertatea de navigație este vitală pentru toți aliații NATO și trebuie menținută în conformitate cu dreptul internațional. Regatul Unit, Statele Unite și România au ajuns la concluzia că Iranul este foarte probabil responsabil pentru acest incident. Aliații rămân îngrijorați de acțiunile destabilizatoare ale Iranului în regiune și solicită Teheranului să își respecte obligațiile internaționale”, au transmis cei de la NATO.
”Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street şi un britanic au fost ucişi într-un atac comi, joi în circumstanţe neclare în timp ce nava se deplasa în largul coastelor Omanului în Marea Arabiei din nordul Oceanului Indian” , a anunţat vineri într-un comunicat compania israeliană Zodiac Maritime care administrează vasul, informează Reuters, AFP, DPA şi EFE.
Statele Unite oferă condoleanțe familiilor victimelor și condamnă cu fermitate atacul cu drone asupra petrolierului „Mercer Street”, care tranzita pașnic Marea Arabiei de Nord. În urma atacului, un cetățean român și unul britanic și-au pierdut viața. Portavionul USS Ronald Reagan, distrugătorul USS Mitscher și Grupul de Luptă 5 (Carrier Strike Group – CGS) au răspuns apelului de urgență al petrolierului și l-au escortat către o zonă sigură.
“Nu există nicio justificare pentru acest atac, care urmează un model de atacuri și alte comportamente beligerante”,a tranmis și Secretarul de Stat, Antony Blinken.
O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili circumstanţele evenimentului. Potrivit site-ului de operaţiuni maritime britanice UKMTO, un organism de luptă împotriva pirateriei, subordonat Royal Navy, atacul a fost semnalat joi în jurul orei 18:00 GMT. Zodiac Maritime confirmase pe Twitter “suspiciuni de piraterie” la bordul M/T Mercer Street.
Ministerul britanic al Apărării a declarat că este la curent cu informaţiile privind un atac asupra unei nave comerciale în largul coastelor Omanului, adăugând că sediul său din regiune desfăşoară în prezent investigaţii. Proprietarul navei este japonez, iar nava este administrată de baza britanică a companiei Zodiac Maritime, care este deţinută de omul de afaceri israelian Eyal Ofer, clasat pe locul 197 în topul celor mai bogate persoane de către Forbes, cu o avere estimată la 11,3 miliarde de dolari. Nave având legături cu Israelul au fost atacate în mod repetat în Oceanul Indian şi în Golful Oman în ultimele luni, aminteşte DPA.
La începutul lunii iulie a fost atacat un cargobot care fusese deţinut anterior de Zodiac Maritime, potrivit relatărilor din presă. Cotidianul israelian Haaretz a scris că Israelul suspectează Iranul, că se află în spatele acelui atac. În februarie şi aprilie au avut loc incidente similare, pentru care Israelul a acuzat, de asemenea, Iranul.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște își îmbracă straiele de sărbătoare: un început magic al sezonului festiv
Programe de studii cu diplomă dublă: acord între Universitatea din Torino și Universitatea de Vest din Timișoara în domeniile dreptului și psihologiei
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani