Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște își cere scuze public față de pacientul care a fost consultat cu întârziere de medicul neurolog aflat de gardă
Am aflat cu surprindere de un caz nedorit, care s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 septembrie a.c., în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște.
Un pacient în vârstă de 86 de ani, care acuza dureri de cap și amețeli, a fost consultat cu intârziere, din păcate, de către medicul neurolog aflat de gardă în acea noapte.
În urma nemulțumirilor familiei pacientului, am declanșat o anchetă internă și am analizat atent toate amănuntele acestui caz, urmând să dispunem măsurile legale.
Din verificările făcute am aflat că pacientul a fost investigat de către medicul urgentist din cadrul UPU, iar ulterior i s-a efectuat un examen de computer tomograf cerebral, în urma căruia s-a constatat că nu suferise un accident vascular cerebral.
Medicii urgentiști l-au evaluat, monitorizat și investigat amănunțit, pacientul fiind monitorizat continuu.
Medicul neurolog care asigura permanența în acea gardă și-a motivat lipsa din UPU din cauza unor cazuri aflate pe secție.
Considerăm însă că acesta ar fi trebuit să se îngrijească de ambele situații și să acorde atenție, investigațiile necesare și tratamentul adecvat fiecărui caz în parte.
Domnul doctor regretă întârzierea în acordarea consultației pacientului, motiv pentru care își cere scuze public atât dumnealui cât și familiei sale.
În acest moment, pacientul este stabil, cu evoluție favorabilă și primește în continuare îngrijirile necesare, în Secția Neurologie.
Conducerea Spitalului Județean Târgoviște îi roagă pe toți medicii să facă eforturile necesare pentru a-i trata pe oamenii suferinzi atât cu medicamentele de care au nevoie, dar mai ales cu o vorbă bună și multă empatie.
De asemenea, ne dorim ca pacienții să știe că volumul de muncă pe Secția Neurologie este foarte mare, mai cu seamă că des, aici, ne vin pacienți și din județul Prahova, din cauză că la Spitalul Județean din Ploiești NU există medici de gardă pe Secția Neurologie.
Încă o dată, ne cerem scuze pentru problemele apărute, încercăm să fim mai buni cu fiecare zi și vă rugăm să facem eforturi comune pentru binele tuturor.
Cu respect,
dr. Claudiu Dumitrescu,
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
Municipiul Moreni si alte localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Ministerul Mediului știe problema dar nu ia nicio măsură
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Primarul Târgoviștei: noile taxe locale vor afecta în special persoanele cu venituri mici și medii
Semne de avertizare pe care le primim atunci cand nu suntem in armonie
Clubul de Turism ”Chindia”, 42 de ani dedicați activităților și proiectelor montane