Conferința națională MICIA REDIVIVA, la cea de a III-a ediție!
IN MEMORIAM LUCIA ȚEPOSU-MARINESCU
Organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României București, conferința va găzdui peste 30 de participanți, specialiști din mai multe muzee și institute de cercetare din țară. Comunicările științifice vor aduce în atenție, pe parcursul a două zile, 27-28.10.2022, elemente de patrimoniu arheologic descoperite în situl de la Micia și în alte situri de epocă romană din România.
”Micia a reprezentat unul dintre cele mai însemnate centre ale Daciei Romane, ansamblul locuirii de aici compunându-se dintr-o fortificație patrulateră construită încă din timpul lui Traian, alături de care s-a dezvoltat, pe parcursul secolelor II și III d. Chr, o așezare civilă înfloritore. Ca urmare a poziției geo-strategice și comerciale importante, dar și datorită resurselor minerale și petrografice aflate în apropiere, Micia a prosperat, comunitatea de aici devenind din ce în ce mai numeroasă, activitățile acestor oameni lăsând urme arheologice pe o suprafață de mai multe zeci de hectare”(arheolog dr. Marius Barbu, coordonatorul evenimentului).

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Respectați indicațiile autorităților: prioritatea rămâne protejarea vieții și reducerea riscurilor pentru populație
PES Dâmbovița și-a ales conducerea
FOLCLOR DE MĂRȚIȘOR – Spectacol Ansamblul „Timișul” Tineret