Elaborarea Programului Operațional Regional (POR) Vest 2021-2027 se apropie de final. Principalul instrument de finanțare din fonduri europene disponibil la nivel regional pentru zona urbană, va oferi finanțări în valoare totală de peste 1 miliard de euro.
În acest context, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG organizează vineri, 5 noiembrie 2021, începând cu ora 10:00, conferința “Viitorul Regiunii Vest – Fă-ți vocea auzită!”.
Locuitorii Regiunii Vest, reprezentații instituțiilor și administrațiilor publice, ai mediilor de afaceri și de cercetare, precum și ai ONG-urilor, sunt invitați să cunoască mai bine prioritățile, provocările și oportunitățile de finanțare prin POR Vest 2021-2027 și, pe de altă parte, să își prezinte nevoile în ceea ce privește dezvoltarea regiunii, astfel încât acestea să se poată regăsi cât mai adecvat în viitoarele finanțări disponibile.
Scopul ADR Vest este de a asigura transparență în elaborarea noului program de finanțare, precum și implicarea cetățenilor, a societății civile și a potențialilor beneficiari. ADR Vest își propune să identifice împreună cu aceștia soluții care să facă regiunea inovatoare, digitalizată, verde, conectată, educată și mai atractivă pentru cetățeni.
Conferința va avea loc în format online, conform agendei atașate aici. Participarea la eveniment se realizează pe bază de înscriere prealabilă la următorul link: https://zoom.us/webinar/register/WN_WGFUUIl3Sjq2w9OlbFlk_A.
Actuala versiune de lucru a POR Vest 2021-2027 poate fi consultată pe site-ul ADR Vest (www.adrvest.ro), aici.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista