Confesiunea unui elev din Huși abuzat sexual de preot - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Confesiunea unui elev din Huși abuzat sexual de preot

”Am încuiat de două ori, am băgat preșul sub ușă să nu mai văd lumină pe holul ăla!”. Confesiunea unui elev din Huși abuzat de preot.

În Episcopia Hușilor elevi de seminar, unii dintre ei minori, au fost abuzați sexual atât de Preasfințitul Corneliu, cât și de călugărul arhimandrit Sebastian Jitaru. Nici unul nu a răspuns pentru faptele sale, scrie libertatea.ro.

Andrei Zăgan (stânga) și Corneliu Bârlădeanu

Pe Ionuț Ursac, unul dintre seminariștii abuzați, reporterii Să fie lumină l-au căutat de mai multe ori în cursul documentării. Recunoaște că el apare în imagini, dar susține că ele sunt trucate, mai exact scenele intime. Spune că, din ce a văzut la televizor, filmarea a fost făcută în chilia sa. Ursac susține în continuare că nu a fost abuz și că PS Corneliu i-a fost ca un tată. L-a ajutat cu bani când a fost bolnav, l-a invitat să stea la chilii când voia să plece din cămin. Deși a fost clar din 2017 cine sunt personajele din imaginile făcute publice, Ursac spune că nimeni de la Episcopia Hușilor nu l-a întrebat vreodată ceva.

Ionut Ursac: Ce să mă întrebe pe mine? Nici nu-i interesează pe ei dacă este adevărat sau nu. Noi suntem într-un mediu în care trebuie să ascultăm și atât. Nu ne interesează pe noi dacă a fost adevărat, că nu suntem organe de anchetă.

Astăzi, de părintele Ursac nu a auzit nimeni în satul Deleni de lângă Vaslui – toată lumea îl știe de părintele Ionuț. Umbra casetei din 2007 – din care au apărut public secvențe în 2017 – a fost foarte scurtă.

Viața merge înainte. Liber la abuz

O vreme, viața a tot mers înainte și pentru călugărul Sebastian Jitaru. Monahul este primul care beneficiază de tratament preferențial în baza filmărilor. Din momentul în care îi arată Preasfințitului Corneliu filmările surprinzând scene intime. Jitaru face absolut ce dorește în Episcopie. E avansat până la funcția de arhimandrit, se ocupă de magazinul bisericesc de la care reține toți banii. Și nu doar atât. Poate abuza, la rândul lui, elevi de seminar. Cu binecuvântarea tacită a Preasfințitului Corneliu.

Andrei Zăgan (stânga) și Corneliu Bârlădeanu

În căutarea victimelor episcopului, reporterii Să fie lumină au dat și peste două dintre victimele lui Sebastian Jitaru. Primii elevi de seminar căzuți pradă abuzurilor sale sunt din perioada 2009-2010. Pentru că nu au dorit să-și dezvăluie identitatea, numele lor au fost schimbate. Sebastian Jitaru Tudor a rămas, la finalul primului an, corigent la o materie. A învățat toată vara și, cu o săptămână înainte de examen, a mers și a stat la Episcopie, “la chilii”.

Într-o seară de sâmbătă s-a întâlnit în curte cu Sebastian Jitaru, care l-a invitat la el în chilie să vadă împreună un film.
S-a dus și s-a schimbat, și-a pus un tricou și niște pantaloni de trening la care ține minte că nu a legat șnurul, după care a mers în camera călugărului.

Totul a început ca o spovedanie. -“Ai prietenă? Ai avut prietenă?”, l-ar fi întrebat Jitaru. “Da, am vorbit cu o fată”, i-a răspuns Tudor.

“Sebastian mi-a zis: Am auzit că faci masaj bine. Nu-mi faci și mie? I-am făcut masaj. Și-a dat jos tricoul. Avea creme. M-a servit cu un pahar de suc. Inițial m-a întrebat dacă beau vin. El avea roze, parcă. Am refuzat, pentru că am zis că e un test. Asta era în capul meu”, a povestit Tudor. Spovedania a continuat. – Ai făcut ceva (cu fata, n.r.)?, l-ar fi întrebat Jitaru. – Părinte, încă nu, că suntem tineri. Vorbim, un sărut…

– Dar cu băieți ai încercat? “În momentul ăla, nu știu, am fost terminat. Toate gândurile mele că e test se împrăștiau. Am zis: «Nu, părinte, că e păcat». (…) A luat mâna lui stângă, mi-a băgat mâna. Nu pe lenjerie. A băgat mâna direct și m-a strâns”, relatează, rușinat, Tudor. “Dacă vine unul acum și ți-o ia în gură pun pariu că vrei?”, a continuat Jitaru. “Atât a zis și a băgat mâna! În momentul ăla am fugit.

Eu papucii nu-i mai am. Aveam papuci de cameră, nu-i mai am. Am plecat în picioarele goale. Am alergat. Am încuiat (ușa camerei lui, n.r.) de două ori, am băgat preșul sub ușă să nu mai văd lumină pe holul ăla”, rememorează Tudor.

Cu toate astea, băiatul nu a plecat de la seminar. A continuat să meargă la cursuri, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. A vrut să termine școala.

Sebastian Jitaru

“Dacă eram cu mintea de acum, mă gândeam: «Băi, ce cauți tu aici?». Nu ne gândeam atunci. Chiar nu ne gândeam. Nu ne-am pus problema: «Ce caut eu aici?». De ce nu am pus oare problema așa? Îmi vine o ciudă acum!”, oftează băiatul.

În afară de unchiul său, Tudor nu a mai spus nimănui nimic atunci. Doar trei ani mai târziu duhovnicului său, nimeni altul decât cel mai apropiat om al lui Corneliu, călugărul Iorest, cel care se află astăzi alături de ierarh “în canon” la Mănăstirea Văratec. A primit un răspuns din cărți și nimic altceva.

“Nu toți suntem chemați să ținem drumul ales de Dumnezeu. Caută de te smerește că ai scăpat de diavol!”, i-ar fi spus călugărul Iorest.

Jitaru nu a mai încercat să-l abordeze niciodată. A continuat însă să abordeze alți elevi. Să-i cheme în chilia lui la un suc.

«Când intru în biserică, îngerul Domnului îmi ia păcatele!»

În 2010 un alt elev i-a căzut victimă călugărului Jitaru. Bogdan era tot în primul an când monahul l-a abuzat sexual. A fost nevoie de mai multe discuții purtate pe parcursul a trei luni pentru ca Bogdan să se deschidă în fața reporterilor Să fie lumină. A spus, progresiv, atât cât a putut. La prima discuție, undeva în mai, nu a vorbit foarte multe.

Confruntat cu reacțiile preoților din Vaslui, care arată cu degetul spre elevii care nu au vorbit, Bogdan a întrebat nervos:

Cui să spună copiii? Părinților? Niște oameni simpli, de la țară, care nu ar fi avut cum să înțeleagă sau care poate nici nu i-ar fi crezut. Cui să spună copiii? Unui alt preot din seminar, care, cel mai probabil, era din gașca abuzatorilor?

Abia în conversațiile ce au urmat Bogdan a început să povestească despre interacțiunea cu Jitaru și cele întâmplate. Din relatările mai multor seminariști, călugărul Sebastian era foarte prietenos cu elevii. Iar elevii voiau să fie prieteni cu el, căci știau cine e și ce are. Avea putere în episcopie și le oferea prietenilor săi protecție, beneficii, învoiri, deplasări în diferite locuri. Precum însuși episcopul, avea și el propria metodă prin care ademenea seminariști.

La fel ca Tudor, Bogdan ține foarte bine minte ziua în care s-a întâmplat.

Era 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe. Și era în primul an de seminar. Avea 15 ani. Spre deosebire de Tudor, el nu a putut fugi. În cazul lui a existat contact sexual. Am trăit o traumă acolo. După ce s-a întâmplat chestia aia, eu într-o săptămâna nu cred că am dormit cinci ore. Nu exagerez!

Bogdan Mai mult nu a vrut să spună despre episodul abuzului. Iar reporterul nu a insistat. Din interacțiunile avute cu Bogdan era clar că e o zonă mult prea dureroasă, un colț prea ascuțit al amintirilor, în care se ferește să intre. Ce a putut însă să spună este cum s-au derulat lucrurile după seara de 23 aprilie.

Bogdan a povestit cele ce i s-au întâmplat în chilia lui Sebastian Jitaru unui alt călugăr. Îl cheamă Grigorie și era unul dintre duhovnicii seminariștilor. Acest monah l-a învățat să-l înregistreze pe Jitaru când recunoaște verbal că l-a abuzat.

Și Bogdan a făcut acea înregistrare.

“La vreo săptămână sau două l-am înregistrat. Eram pe afară pe la episcopie, ne plimbam și aveam reportofon din ăla. Și eu tot îl întrebam. Încercam să-l trag de limbă. Ce putea să tragă de limbă un copil de 15 ani… El era sigur pe el. Îl durea în fund. Mergea râzând, chiar nu avea nici o treabă. Dar da, a recunoscut”, povestește stingher Bogdan.

Înregistrarea a ajuns imediat la Grigorie, care, din relatările lui Bogdan, dar și ale altor trei seminariști, s-a dus cu ea la PS Corneliu. Nu se știe exact ce au discutat cei doi. Cert e că, la începutul următorului an școlar, Grigorie nu mai era la seminar, nici în episcopie. Plecase la Sihăstria Putnei, în vreme ce Jitaru rămăsese liniștit pe poziții, aproape de elevi.

În februarie, doi reporteri Să fie lumină i-au făcut o vizită părintelui Grigorie la mănăstirea de lângă Rădăuți. A negat că elevul Bogdan i-ar fi relatat vreodată despre abuzul călugărului Jitaru. A recunoscut doar că unele zvonuri existau și că auzise o astfel de ipoteză de la alți elevi. “Știți cum sunt adolescenții, spun multe…”, a mărturisit Grigorie în discuția purtată cu reporterii Să fie lumină.

Părintele călugăr a susținut că, și în eventualitatea în care ar fi avut cunoștință despre astfel de lucruri, nu s-ar fi expus mergând singur la episcop cu asemenea acuzații. Ar fi făcut-o doar de mână cu elevul seminarist abuzat. Dar abuzatul, Bogdan, n-a avut vreodată puterea de a le spune nici măcar părinților săi despre întâmplările prin care a trecut la seminarul teologic din Huși.

Citeşte întreaga ştire: „Am încuiat de două ori, am băgat preșul sub ușă să nu mai văd lumină pe holul ăla!”. Confesiunea unui elev din Huși abuzat de preot

sursa: libertatea.ro ( Diana Oncioiu, Paula Căbescu/Să fie lumină)
foto credit: libertatea.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share