Consiliul Județean Dâmbovița a finalizat astăzi o nouă investiție, realizată în asociere cu Primăria Mătăsaru, mai exact un drum local pe o lungime de 2,3 km. Președintele administrației județene, Corneliu Ștefan, a fost prezent astăzi la eveniment, alături de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, primari din localitățile învecinate, consilieri județeni, locali, dar și cetățenii din comună care au aplaudat noul proiect.
„În asociere cu primăria condusă de Radu Naie, au fost asfaltate drumul principal și ulițele laterale din satul Sălcioara, pe o lungime de 2,3 km. Proiectul a avut valoarea de 2,3 milioane de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița a contribuit cu suma de 1,15 milioane de lei.
Și nu este singura investiție pe care o avem în comună! Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală am alocat sumele necesare pentru:
– Realizarea unui trotuar pe Drumul Gării în Odaia Turcului până la Gara Mătăsaru – 280.000 de lei;
– Construirea unei baze sportive în comuna Mătăsaru – 470.000 de lei.
Cel mai mare proiect din comuna Mătăsaru, peste 50.000.000 de lei, este însă cel prin care vom extinde rețeaua de apă uzată cu 22 de km și vom amenaja 1.000 de racorduri la aceasta.
Totodată, Consiliul Județean Dâmbovița va cumpăra pentru elevii Școlii Gimnaziale Mătăsaru echipamente digitale, mobilier și toate dotările necesare unui învățământ de calitate, în valoare de 1.130.000 de lei. Sprijinim toate localitățile dâmbovițene!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Imagini de la evenimentul care a avut loc în această dimineață:


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026