Consiliul Județean Dâmbovița: Lucrările la noul corp al UPU Târgoviște se apropie de final
Lucrările de extindere a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște se apropie de finalizare, conform informațiilor prezentate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Proiectul presupune construirea unui corp nou de clădire, în valoare de 20 de milioane de lei, care va fi echipat cu aparatură medicală modernă și va răspunde cerințelor actuale privind acordarea asistenței medicale de urgență.
În cadrul investiției este prevăzută și reorganizarea circuitelor medicale, prin delimitarea clară a cazurilor critice de cele care nu reprezintă urgențe majore, măsură care are ca scop eficientizarea activității și reducerea timpilor de așteptare.
„Modernizarea Unității de Primiri Urgențe reprezintă o investiție necesară pentru sistemul medical din județ. Prin această lucrare vom asigura un spațiu adaptat nevoilor actuale, dotări moderne și o organizare mai eficientă a activității medicale. Obiectivul nostru este ca pacienții să beneficieze de servicii de calitate, iar personalul medical să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Abonează-te la știrile Oficial Media!
Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.