Consiliul Județean invită timișenii să-și spună părerea despre brand-ul economic și economia circulară

CJ Timiș își dorește promovarea județului printr-un brand economic puternic. Acesta este menit să contribuie la întărirea identității și creșterea notorietății județului, cu efecte benefice privind competitivitatea, vânzările și turismul, dezvoltarea investițiilor autohtone și străine, relansarea investițiilor de capital, acoperirea deficitului forței de muncă și îmbunătățirea condițiilor de viață.

Dezvoltarea unui brand economic local/județean/regional este o provocare în sine. Acesta poate fi descris ca un mix între elementele brand-urilor de produs și cele locale/regionale, fiind definit ca o arie geografică delimitată, pentru care se identifică și se consolidează un set de caracteristici, cunoștințe și practici diferențiatoare.

În acest context, Consiliul Județean invită timișenii să completeze un chestionar care va ajuta la configurarea brand-ului. Completarea acestuia este importantă, în contextul în care cercetarea sociologică va descrie percepția comunității privind caracteristicile definitorii ale economiei județului Timiș.

Chestionarul privind brand-ul economic poate fi completat la adresa: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeeCa1lqx3CW8f8m6UHJ6wf6QEyAlB-p1FZaDFQbJ-CavmXJA/viewform

În plus, Consiliul Județean Timiș intenționează să elaboreze o strategie pentru economia circulară a județului Timiș și un plan de acțiune pentru integrarea modelelor specifice.

Conform definiției UE, economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. În practică, economia circulară implică reducerea la minimum a deșeurilor, dar și a consumului de materii prime și energie.

Pentru promovarea cu succes a economiei circulare în județul nostru, este importantă implicarea și contribuția întregii comunități. Instituția invită astfel toți operatorii economici, instituțiile, organizațiile și persoanele interesate să completeze un chestionar specific.

Acesta poate fi accesat la adresa: https://www.cjtimis.ro/anunturi/chestionar-economie-circulara/

Ambele chestionare sunt disponibile până în 15 mai.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share