Zilele Județului Dâmbovița
Peste 20 de evenimente cultural-educaționale și sportive și, totodată, cinci zile de sărbătoare – așa vor fi celebrate Zilele Județului Dâmbovița, în perioada 1-5 iunie 2022, acțiune inițiată de președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan.
Citește și:
Zilele Județului Dâmbovița 2023 – Află programul evenimentelor
Organizat cu prilejul împlinirii a 510 ani de la prima dovadă scrisă a existenței județului Dâmbovița ca entitate teritorială, evenimentul urmărește să devină o sărbătoare anuală, care, prin varietatea manifestărilor, să le aducă cetățenilor acestor meleaguri mândria de a fi dâmbovițeni, să promoveze valorile cultural-istorice, specificul dâmbovițean și pe dâmbovițenii care, prin realizările lor, vorbesc țării și chiar lumii despre județul nostru.
Programul manifestărilor a fost prezentat astăzi, 6 mai 2022, de președintele Corneliu Ștefan în cadrul unei conferințe de presă, alături de vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, managerul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, Ovidiu Cârstina, și managerul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, Florin Georgescu, eveniment ce a avut loc la Muzeul de Artă din municipiul Târgoviște.
Corneliu Ștefan, președintele CJD: „Este, în primul rând, o acțiune de promovare a acestui județ. S-a scris istorie în Dâmbovița și în localitățile dâmbovițene, iar locuitorii acestui județ trebuie să fie mândri de locul în care trăiesc. Cu ocazia împlinirii a 510 ani de la prima dovadă scrisă a existenței județului Dâmbovița ca entitate teritorială, avem deosebita plăcere să vă anunțăm că, în perioada 1-5 iunie 2022, vom organiza Zilele Județului Dâmbovița pentru prima dată în decursul celor 510 ani. Este un eveniment deosebit pentru locuitorii județului Dâmbovița, în cadrul căruia vom avea activități importante în mai multe localități. Este prima dată când organizăm astfel de manifestări în întreg județul. Pe parcursul celor cinci zile, ne vom bucura de o serie de concerte, evenimente artistice, culturale și sportive, târguri tradiționale și meșteșugărești. Este o acțiune de promovare a județului Dâmbovița, iar noi, dâmbovițenii, trebuie să ne mândrim cu toate locurile pe care le avem în județul nostru. Avem evenimente în municipiul Târgoviște, în Pucioasa, Fieni, Moreni, Potlogi. Avem evenimente în foarte multe localități din mediul rural și, nu în ultimul rând, în Peștera Ialomiței vom avea un concert.
Curtea Domnească, aflată în administrarea CJD, este în centrul acestor manifestări, unde vom avea concerte pe parcursul celor cinci zile. Deschiderea „Zilelor Județului Dâmbovița” va avea loc pe data de 1 iunie, la ora 9:00, și tot pe 1 iunie vom avea deschiderea campionatului de fotbal, care se va desfășura în multe localități din județ. Tot pe 1 iunie vom avea și o gală de premiere a elevilor de la Școala Populară de Artă „Octav Enigărescu”. Pe 2 iunie, vom avea Maratonul tradițiilor dâmbovițene, eveniment organizat de Biblioteca Județeană. Tot pe 2 iunie vom da startul turneului de tenis, la nivelul județului Dâmbovița, iar evenimentul principal al zilei va fi gala de excelență, unde îi vom premia pe cei care și-au adus contribuția pentru județul Dâmbovița, oameni din toate domeniile, care ne reprezintă și astăzi la nivel național și internațional. Pe 3 iunie, vom lansa enciclopedia etnografică a județului Dâmbovița, eveniment organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița. Tot pe 3 iunie vom redeschide atât Muzeul „Ion Luca Caragiale”, care a fost în reabilitare, cât și muzeul de la Pietroșița. La ora 17:00, vom deschide Târgul Meșterilor Populari. 4 iunie va fi ziua cea mai importantă, când se împlinesc 510 ani de la atestarea județului Dâmbovița. La ora 11:00 vom avea ședința festivă a consiliului județean, pe care o vom organiza în comuna Potlogi, la Palatul Brâncovenesc. Tot pe 4 iunie, vom redeschide pentru vizitare Curtea Domnească din Târgoviște. Așa cum am promis, în această lună terminăm lucrările de reabilitare pe care le realizăm la nivelul curții domnești. Seara, vom avea un spectacol inedit, cu schimbarea gărzii, un spectacol de muzică ușoară, cu trupe renumite din România. Vom închide seara de 4 iunie cu un spectacol inedit de lasere și filme, care se vor proiecta pe Turnul Chindiei. Pe data de 5 iunie vom avea foarte multe activități de premiere a tuturor turneelor derulate pe parcursul celor cinci zile. De asemenea, vom avea un concert în Peștera Ialomiței. Seara, vom avea un concert folcloric susținut de Orchestra Populară „Lăutarii”, dirijată de domnul Nicolae Botgros, cu artiști din județul Dâmbovița și nu numai. Pe lângă aceste evenimente, vom avea spectacole în mai multe localități, vom avea activități sportive, vom avea un turneu de baschet pe platoul din fața Consiliului Județean Dâmbovița, un turneu autorizat de Federația Română de Baschet, vom avea un spectacol la Casa Romanței și alte surprize, pe care o să le anunțăm în perioada următoare”.
Scopul principal al acțiunii este promovarea elementelor de identificare ale județului Dâmbovița – îndeosebi valori, tradiții și cultură – și popularizarea potențialului turistic, educațional și economic al locului. Nu în ultimul rând, este un bun prilej de a descoperi o parte importantă a istoriei românilor și a orașului Târgoviște, reședința județului și fosta Cetate de Scaun a Țării Românești fiind un simbol arhitectural reprezentativ pentru trecutul și evoluția statului român.
Programul manifestărilor se va derula prin intermediul instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean Dâmbovița: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea