CONSTELAȚIA EMINESCU – ZIUA CULTURII NAȚIONALE

An de an, locuitorii din județul Hunedoara care iubesc creația lui Mihai Eminescu, cei care poartă în suflet versul nemuritor al poetului nostru național se strâng în număr mare la statuia acestuia din Parcul Municipal „Cetate” și se lasă pătrunși de slova poetului și de acordurile muzicale născute din versurile lui. Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului Mihai Eminescu (1850 – 1889). Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie. Este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.=

Și în acest mijloc de ianuarie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu colegiile și liceele devene, organizează o manifestare cultural-educativă prin care cinstește memoria lui Mihai Eminescu în preajma zilei sale de naștere, devenită Ziua Culturii Naționale.

”Anul acesta, cea de-a XIV-a ediție a manifestării Eminesciana am situat-o sub genericul Constelația Eminescu. Am ales această sintagmă pornind de la ideea că fiecare poezie, fiecare vers, fiecare pagină de proză zămislite de marele nostru poet compun o adevărată revărsare de stele, o uriașă constelație ce strălucește cu putere de peste 150 de ani pe firmamentul culturii române și în tezaurul culturii universale. Întreaga moștenire eminesciană este un minunat mănunchi de stele care au răsărit ca să umple de lumină sufletele a milioane de români pentru care Eminescu a fost, este și va rămâne icoana sfântă a versului românesc. Programul artistic pe care l-am organizat se distinge prin ținuta estetică înaltă, artiștii ce vor da glas versului eminescian fiind personalități de marcă ale culturii românești. Menționăm în mod deosebit participarea membrilor Fundației Rock Filarmonica din Oradea, din nou oaspeții noștri, cu un extrem de original și atractiv program care ne va oferi sonete eminesciene ilustrate muzical, grație talentului excepțional al artiștilor ce compun formația. Dorul de neam și de cântec în lirica eminesciană va fi ilustrat de vocea caldă și expresivă a îndrăgitului cântăreț Cristian Fodor.În aceste zile, în întreaga Românie au loc astfel de manifestări, astfel de evenimente speciale dedicate lui Mihai Eminescu. Amintirea poetului, memoria lui, tot ce înseamnă Eminescu pentru noi, românii, le purtăm în suflet zi de zi, la bucurie și la necaz, când râdem sau când avem lacrimi în ochi, pentru că sprijinul pe care ni-l dă Eminescu nu cunoaște răgaz, el este în permanență cu noi. De câte ori citim „măiastra carte” semnată Eminescu, devenim mai puternici, mai încrezători în viitorul nostru, mai pregătiți să înfruntăm toate valurile vieții, știind că „ce e val ca valul trece”. Iar în perioade grele, dureroase, înțelepciunea pe care o sorbim din creația lui Eminescu ne dă puterea de a merge mai departe”  a ținut să transmită Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene.

Ora 1000 – Parcul Municipal „Cetate” Deva:

  • Evocarea poetului național;
  • „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea;
  • „Nemărginitul dor de neam și cântec” – recital Cristian Fodor;
  • Depunere de flori la statuia poetului.

Ora 1200 – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Sala „Europa”, parter:

  • „Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:

  • Expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, cărțile prezentate făcând parte din patrimoniul bibliotecii județene.

Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat: «Sus cu dânsa!». Totodată, apropiaţii poetului povesteau că Eminescu avea şi un tic verbal. Ştefanelli spune că, de când l-a cunoscut, de elev, obişnuia să folosească mereu expresia „pur şi simplu”, aproape în orice context. Totodată se spunea că Eminescu nu obişnuia să înjure. Nici măcar când se ameţea de la băutură. Singura lui înjurătură ar fi fost „Tu-i neamul nevoii!”. Opera sa  este compusă în mare parte din poezii, din care circa 65 de volume au fost publicate în timpul vieții. 15.000 de manuscrise au fot descoperite după moartea sa, fapt petrecut în 15 spre 16 iunie 1889, în Sanatoriul doctorului Șuțu. Geniul poeziei românești este înmormântat în cimitirul Bellu.

Mihai Eminescu ne-a ajutat prin talentul său incomparabil să înțelegem cât de frumoasă este iubirea, cât de măreață este natura. Aceste mari teme ocupă un loc însemnat în creațiile din tinerețe, dar și în cele din maturitate.

Poeziile de dragoste încoronează romantismul de proporții. Limbajul poetic, bogăția, naturalețea lexicului și a imaginilor în poezii ca „Atât de fragedă”, „De câte ori, iubito”, „De ce nu-mi vii”, „O, ramâi”, „Floare-albastră, „Dorința” fac ca iubirea curată, pură a tinerilor să fie proiectată pe tărâm de basm. „Flori de tei deasupra noastră,/ori să cadă rânduri-rânduri”. Poezia de inspirație filozofică- „Luceafărul”, „Glossă”, poezia patriotică-„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”- sunt alte nestemate ale literaturii române. Întâmplarea m-a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc poporul românesc în cruciş şi-n curmeziş”. „Memento mori” rămâne în conștinentul nostru o poezie care îl califică pe Eminescu drept unul dintre cei mai mari poeți titanici ai lumii. Eminescu a colindat tavernele mohorâte pentru a vedea ceata „pribegită” din „Împărat și proletar”, iar pe criticii săi, care nu l-au înțeles, i-a satirizat în versuri ca acestea: „E ușor a scrie versuri, când nimic nu a-i a spune”.  În timpul vieții, a publicat nuvela fantastică „Sărmanul Dionis”, basmul „Făt-frumos din lacrimă” „nuvela Cezara”, și narațiunea originală „La aniversară”.

Devenit încă din 1876 jurnalist, era poate cea mai vehementă voce care dorea unirea țării-mamă cu Ardealul, încurcând ițele celor care doreau o alianță militară cu Germania și Austro-Ungaria. Ca multi alți jurnaliști, Eminescu a intrat în vizorul poliției politice și a devenit o problemă și o afacere de stat. Cariera sa de ziarist începe la Curierul de Iași, urmând, apoi, din 1877, să activeze la Timpul, unde, din 1880, Eminescu devine redactor-șef și redactor pe politică. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieții politice. În calitate de jurnalist, critica vehement Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, își acuza colegii că participă la înființarea unor instituții bancare în scop de speculă, susținea că apropierea de Imperiul Austro-Ungar nu este nici posibilă și nici recomandabilă. Eminescu era dedicat complet luptei pentru România, amendând atât liberalii, cât și conservatorii pentru politica de cedare în interesul marelui capital în probleme arzătoare ale timpului.

”Istoria vorbeşte, în genere, clar. O ţară unde toți poruncesc şi nimeni nu ascultă, o ţară unde antiteza între partide se preface în adevărată duşmănie, unde Domnul nu are puterea sã-i împace, precum nu a avut-o în Polonia şi nici la noi, o asemenea ţară e menită să fie prada vecinilor ei. Iar dacă acela care în sufletul său reprezintă ideea statului îşi ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade zdrobit ca și idolul de fier cu picioarele de lut.Niciodată în țara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită și mai îngrășată decât clasa guvernantă de astăzi, răsărită din pământ, fără să ne dăm seama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtoare. Interesul practic pentru patria noastră ar consta în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine, care nu sunt altceva decât organizaţii specifice ale societăţii omenesti în lupta pentru existenţă, care pot fi preluate în principiile lor generale, dar a căror cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric din relaţiile dintre popor si ţară” –singura cale viabilă pentru însănătoşirea societăţii româneşti şi pentru consolidarea sentimentului naţional, fără de care niciun popor nu poate supravieţui în istorie. Mai credea Eminescu şi faptul că “misiunea noastră de popor latin, ortodox” era de fi legătura între Orient şi Occident, printr-o politică de neutralitate.

 

Într-un articol publicat în 1878, la 12 septembrie, de exemplu, intitulat “Ca la noi la nimenea”, Mihai Eminescu descrie succint, cu multă vervă, realitatea românească: “Proverbul acesta, moştenit din moşi strămoşi, e rezultatul unui dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranţă de îndreptare, ia lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca şi când lui Dumnezeu i-ar fi plăcut să drapeze tragedia sorţii noastre cu foarte multe scene comice. Realitatea tragică a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiunilor de jos, e stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din străini, e uşurinţa şi lipsa de caracter în viaţa publică, e putrejunea bizantină a puilor de fanarioţi care, sub masca interesului general, fură de sting, fie pe calea diurnelor şi lefilor nemeritate, fie prin arendarea moşiilor statului, fie pe alte mii de căi. Comedia consistă însă în minciuna vecinică a constituţionalismului, în pretextarea diferitelor libertăţi publice, a civilizaţiei şi a altor mofturi pentru a acoperi unica tendenţă a acelei negre mulţimi de liberali care nu caută, nu visează decât puterea statului, pentru ca prin mijlocul ei să prade. O mulţime de oameni mari se mişcă pe această scenă bizară, pe care toate sunt cu putinţă afară de un singur lucru: onestitatea […] În fine, chiar zilele trecute, după cum este ştiut, se dovedeşte la Ploieşti, de către procuror şi de către preşedintele juraţilor, că directorele penitenciarului bat crunt cu biciul pe arestaţi. Ministrul de interne suspendă pe director, rămânând ca justiţia să-şi facă datoria. Însă, după cât ni se asigură, şi de astă dată judele instructor ar fi declarat că nu e caz de urmărire […] Atragem luarea aminte a d-lui ministru de justiţie asupra acestei deplorabile şi penibile stări de lucruri. Suntem încredinţaţi că d-sa se va gândi serios la mijloacele de vindecare, căci, atunci când justiţia nu-şi face datoria, nu esistă justiţie în ţară, prin urmare nu esistă nici moralitate, nici progres real(Mihai Eminescu, Opere, volumul 10, p. 110).

 ”Demagogii noştri crescuţi în străinătate, văzând nevoile poporului nostru, l-au învăţat pe de rost cuvinte deşerte şi c-un înţeles negativ numai, socotind că prin cuvinte se întemeiază binele unui popor. Numai pe cele mântuitoare: „munca” şi „economia” întru ale lor şi ale statului nu l-au învăţat pe popor niciodată”.

Nenumărate alte exemple din jurnalismul eminescian ar putea fi date, constatând o capacitate de interpretare şi de analiză a realităţilor timpului respectiv, extrem de lucidă, de o mare forţă şi implicare. Opera lui Mihai Eminescu este, indiscutabil, un arhetip al spiritualităţii noastre. Pe de altă parte, regretatul academician Eugen Simion, spunea: “Eminescu a marcat în mod indiscutabil istoria presei româneşti, este unul din marii gazetari pe care i-a avut România. Publicistica lui ar trebui predată în şcolile de jurnalism pentru că, tinerii ar avea ce învăţa”.

 

 

 

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share