Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Conținutul și structura EGOULUI

Conținutul și structura EGOULUI

Mintea egocentristă este în totalitate condiţionată de trecut. Condiţionarea ei este dublă: în planul conţinutului şi în cel al structurii. în cazul unui copil care plânge foarte supărat pentru că i-a fost luată jucăria, aceasta din urmă reprezintă conţinutul. El este interşanjabil cu orice alt conţinut, cu orice altă jucărie sau orice alt obiect.

Conţinutul cu care vă identificaţi este condiţionat de mediul în care trăiţi, de educaţia pe care aţi primit-o şi de contextul cultural. N-are nicio importanţă dacă este vorba despre un copil bogat sau sărac, dacă jucăria constă dintr-o bucată de lemn în formă de animal sau un dispozitiv electronic sofisticat, suferinţa provocată de pierdere este aceeaşi. Motivul pentru care este ea atât de acută stă ascuns în cuvântul „mea” şi ţine de planul structural. Nevoia imperioasă inconştientă a individului de a-şi consolida identitatea prin asocierea cu un obiect face parte integrantă din structura minţii egocentrice. Una dintre structurile mentale cele mai elementare prin care se naşte egoul este identificarea.
Cuvântul „identificare” este derivat din latinul idem, care înseamnă „acelaşi” şi facere, care înseamnă „a face”. Aşadar, atunci când mă identific cu ceva, „fac să fie asemenea”. Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de sine în lucrul respectiv, iar el ajunge să facă parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucăria mea lasă loc mai târziu maşinii mele, casei mele, hainelor mele şi aşa mai departe. Încerc să mă regăsesc in lucruri, dar nu reuşesc niciodată cu adevărat, aşa că sfârşesc prin a mă pierde în ele. Aceasta este soarta egoului.

Identificarea cu lucrurile

Cei care lucrează în publicitate ştiu foarte bine că, pentru a vinde lucruri de care oamenii nu au reală nevoie, trebuie să ii convingă de faptul că respectivele lucruri vor adăuga ceva modului în care se văd pe ei înşişi sau în care sunt văzuţi de ceilalţi; cu alte cuvinte, vor adăuga ceva sentimentului de sine. Şi ei fac acest lucru spunându-vă, de exemplu, că vă veţi delimita de marea masă folosind acest produs şi veţi fi în consecinţă voi înşivă într-un mod mai plenar. Sau vor da naştere unei asocieri în mintea voastră dintre produs şi o celebritate sau o persoană debordând de tinereţe, farmec şi iradiind fericire. Chiar şi asocierea imaginilor din perioada de glorie a unor celebrităţi acum în vârstă sau decedate dă rezultate în acest scop. Ipoteza implicită face referire la faptul că achiziţionând acest produs deveniţi, prin mijlocirea unui act magic de atribuire, asemenea lor sau măcar asemenea imaginii lor de suprafaţă. Astfel că, în multe cazuri, nu cumpăraţi produsul, ci un „amplificator al identităţii”. Mărcile designerilor sunt în primul rând identităţi colective la care aderaţi. Sunt scumpe, prin urmare „exclusiviste”. Dacă toată lumea ar avea acces la ele şi-ar pierde valoarea psihologică şi n-aţi mai rămâne decât cu valoarea lor materială, care se ridică probabil la o mică fracţiune din preţul pe care l-aţi plătit.
Genul de lucruri cu care vă identificaţi diferă de la o persoană la alta, în funcţie de vârstă, sex, venit, categorie socială, modă, mediu cultural şi aşa mai departe. Lucrul cu care vă identificaţi ţine în totalitate de conţinut, în timp ce imboldul inconştient de a vă identifica ţine de structură.

Aceasta este una dintre cele mai elementare căi prin care operează mintea egoistă. Paradoxal, ceea ce asigură continuitatea aşa-numitei societăţi de consum este faptul că încercarea de a vă regăsi prin intermediul lucrurilor nu dă rezultate: satisfacţia egoului este de scurtă durată şi astfel voi continuaţi să căutaţi mereu şi mereu altceva, continuaţi să cumpăraţi şi să consumaţi.
Este cert că la nivelul dimensiunii fizice în cadrul căreia îşi duce existenţa partea superficială a sinelui nostru, lucrurile reprezintă o componentă necesară şi inevitabilă a vieţii noastre. Avem nevoie de un adăpost, de haine, de mobilier, unelte, mijloace de transport. Mai există poate în viaţa noastră şi lucruri pe care le preţuim datorită frumuseţii sau a unei calităţi inerente. Trebuie să cinstim lumea lucrurilor, nu s-o dispreţuim. Fiecare lucru are o Existenţă şi este o formă temporară ce-şi are originea în Viaţa fără formă şi unică, sursa tuturor lucrurilor, a tuturor corpurilor, a tuturor formelor, în culturile cele mai străvechi, oamenii credeau că absolut orice, chiar şi aşa-zisele obiecte fără de viaţă aveau un spirit al lor, iar în această privinţă erau mai aproape de adevăr decât suntem noi astăzi. Când trăieşti într-o lume în care noţiunile abstracte ale mentalului ucid viaţa, nu mai simţi că universul este viu. Majoritatea oamenilor nu trăiesc într-o realitate însufleţită, ci într-una a conceptelor.

Dar nu putem cinsti cu adevărat lucrurile dacă le folosim ca mijloc de amplificare a propriului sine, cu alte cuvinte dacă încercăm să ne regăsim prin intermediul lor. Şi exact în acest mod procedează egoul. Identificarea egoului cu lucrurile dă naştere ataşamentului faţă de lucruri, obsesiei pentru lucruri, iar acestea, la rândul lor, dau naştere societăţii de consum şi structurilor economice în cadrul cărora singura măsură a progresului o reprezintă întotdeauna ideea de mai mult. Năzuinţa continuă către mai mult, către o creştere nesfârşită reprezintă o disfuncţie şi o boală. Este aceeaşi disfuncţie pe care o manifestă celulele canceroase, a căror singură ţintă este să se multiplice, inconştiente că se îndreaptă către autodistrugere prin distrugerea organismului din care lac parte. Există economişti atât de ataşaţi de noţiunea de creştere încât nu pot renunţa nicicând la acest cuvânt, motiv pentru care folosesc expresia „creştere negativă” atunci când se referă la o perioadă de criză. Mulţi oameni îşi consumă o mare parte din viaţă într-o preocupare obsesivă faţă de lucruri. De aceea este înmulţirea obiectelor una dintre tarele timpurilor noastre. Atunci când nu mai simţi viaţa căreia îi aparţii, e foarte probabil că vei încerca să-ţi umpli viaţa cu lucruri.

Vă sugerez, ca practică spirituală, să investigaţi prin intermediul observării de sine relaţia pe care o aveţi cu lumea lucrurilor şi, în particular, cu lucrurile pe care le desemnaţi prin atributul „meu/mea”. Trebuie să fiţi vigilenţi şi oneşti pentru a afla, de exemplu, dacă sentimentul valorii proprii este legat de lucrurile pe care Ie posedaţi. Vă induc anumite lucruri un sentiment subtil de importanţă sau de superioritate? Vă face lipsa lor să vă simţiţi inferiori celor care au mai mult decât voi? Aduceţi uneori în discuţie lucrurile pe care le deţineţi sau le etalaţi pentru a vă spori sentimentul valorii în ochii altcuiva şi, implicit, în propriii voştri ochi? Simţiţi iritare sau furie şi întru câtva o diminuare a sentimentului de sine atunci când altcineva are mai mult decât voi sau atunci când pierdeţi un lucru pe care îl preţuiţi?

ECKHART TOLLE

Distribuie acest articol Oficial Media
Share