Vizită fulger la ”bucătăria” Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Angajații au fost luați prin surprindere de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și de managerul unității, Claudiu Dumitrescu.

Deși neanunțat, personalul angajat al blocului alimentar își desfășura activitatea în condiții regulamentare de muncă. De-a lungul timpului au existat nemulțumiri referitoare la mesele pacienților, la cantități și la calitate. Redacția noastră a primit câteva astfel de email-uri și am ținut să comunicăm direct cu managerul instituției, Claudiu Dumitrescu, care ne-a dat asigurări că -în afara unor excepții deja înlăturate- nu a fost niciodată vorba despre o lipsă de grijă ci efectiv bolnavii nu înțeleg că există tipuri de meniu, simplu, comun, de regim, pentru diabetici și altele de acest gen, conform diagnosticului fiecărui pacient.
Control neașteptat la blocul alimentar
Uimirea noastră, ca jurnaliști, a fost să vedem că mesele erau servite ca la restaurant, ca să folosesc un limbaj popular pentru cititorii noștri. Curat, atent porționat, de aceea este de felicitat acțiunea domnului Corneliu Ștefan, de a ”intra peste ei” și a lua prin surprindere bucătăria spitalului. Singura metodă de a vedea partea de dincolo de ”scenă”, de ceea ce ni se prezintă și, iată că lucrurile nu stau deloc rău, ba chiar am plecat de acolo cu o impresie pozitivă. Vădit emoționați, angajații s-au descurcat de minune, dar probabil nu vor uita ușor sperietura de ieri.

Sunt necesare astfel de vizite inopinate și o cale spre responsabilizare, spre acte de calitate din partea angajaților oricăror instituții.
”Am vrut să fie în primul rând curat, să nu mai fie discuții că dispar din porții pe traseu, că se mai putea întâmpla să apară o porție mai mică decât alta și să apară la fiecare individualizat. Iar începând cu luna viitoare eu zic că trecem la varianta cu mașini de ambalat ca să nu mai facem operațiunea aceasta manuală.” Claudiu Dumitrescu
Video:

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Surprindeti momentele de neutiat cu ajutorul unei cabine foto 360°
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului