A treia ediție a evenimentului “Parada Bostanilor de Toamnă” va avea loc în Giarmata, Miercuri 26 Octombrie de la ora 18 la Căminul Cultural din comună. Organizat de voluntarii de la Kids Club Giarmata în parteneriat cu Primăria Comunei Giarmata și Școala Gimnaziala din Giarmata, evenimentul marchează începutul toamnei și vremea recoltei dar și un motiv de bucurie pentru comunitatea locală.
Copiii cu vârste între 7 si 12 ani sunt asteptați să participe la parada costumelor și să își prezinte creațiile vestimentare realizate împreuna cu părinți sau prietenii. Cele mai interesante și creative costume vor fi premiate.
Simona Ilioni Loga, voluntar Kids Club Giarmata: “Este al treilea an cand îi invităm pe cei mici să își realizeze costume și să și le prezinte la parada bostanilor. Mai mult, fiecare copil trebuie să decoreze un dovleac, asa cum faceam și noi când eram de vârsta lor. Anul acesta, dupa 2 ediții în pandemie, extindem invitația pentru toți copii din Giarmata. Alături de noi vor veni și un grup de copii refugiați din Ucraina, stabiliți în Timișoara”.
La Parada Bostanilor de Toamna – Ediția III, copii vor fi invitați la dans alături de un instructor de dans din Timișoara. Voluntarii de la Kids Club Giarmata vor pregati limonadă și popcorn, pentru ca atomosfera de sarbătoare să fie completă. Copii sunt incurajați să aleagă cosume pozitive, creative și inspirate din basme sau filme, acestia fiind încurajati să nu interpreteze personaje negative sau infricoșătoare.
Primăria Comunei Giarmata se va asigura că locația Caminului Cultural din localitate va fi primitoare pentru prichindei si că ce mici vor avea un timp minunat.
Claudiu Mihailceanu, primar comuna Giarmata: “Susținem inițiativele care pun pe primul loc copiii din comună. Un carnaval este o idee minunată nu doar pentru copii ci și pentru părinți. Ne amintim de sărbătoare Kirvai a comunității de germani din Giarmata. Așteptăm cu nerăbdare să îi vedem pe copii la carnaval, împreună cu părinți, bunici și prieteni”.
Evenimentul are și o componentă caritabilă, participarea este în baza unei donații de 10 Ron. Donațiile vor ajunge la Kids Club Giarmata pentru organiarea unei tabare de arterapie și ecologie în Februarie 2022.
Din motive logistice, copii care vor să participe trebuie să se inscrie printr-un mesaj pe whtsapp la 0765861888 până Luni, 24 Octombrie, ora 18.00.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”