Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Corneliu Ștefan: Educația elevilor dâmbovițeni este un subiect care ne interesează pe toți!

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat astăzi la dezbaterea „Educația formală și non-formală în perspectiva Anului European al Competențelor” dedicată elevilor din județ cu scopul de a le atrage atenția ”asupra importanței școlii și conceptului de „învățare permanentă”.

Corneliu Ștefan: Educația elevilor dâmbovițeni este un subiect care ne interesează pe toți!

”Am avut plăcerea de a le vorbi astăzi celor peste 130 de liceeni și studenți participanți la eveniment. Cadrele didactice dâmbovițene au o responsabilitate uriașă în formarea copiilor noștri, iar discuții precum cele de astăzi au rolul și de a le atrage atenția tinerilor din județul Dâmbovița asupra importanței școlii și conceptului de „învățare permanentă”.

***Album foto integral pe pagina de facebook Oficial Media

Noi, autoritățile locale, le asigurăm cele mai bune condiții de studiu. În ultimii ani, au fost făcute investiții masive și sunt depuse proiecte pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ dâmbovițean: peste 710.000.000 de lei.
Totodată, programul de internship al Consiliului Județean Dâmbovița arată capacitatea studenților dâmbovițeni de a face față cu brio cerințelor de pe piața muncii ca urmare a stagiilor de lucru în administrația județului. Din cei 13 tineri care, în ultimii 2 ani, au lucrat alături de noi, 10 și-au găsit un loc muncă în administrația publică, dar și în mediul privat. Acest lucru înseamnă că experiența celor 3 luni în direcțiile și serviciile Consiliului Județean Dâmbovița le-a fost de folos. Urez felicitări tuturor pentru implicare!”, a precizat Corneliu Ștefan.
La conferință au fost prezenți primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul județului, Claudia Gilia, doamna deputat Carmen Holban, europarlamentarul Victor Negrescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Janina Sitaru, rectorul Universității „Valahia” Târgoviște, Laura Gorghiu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, președintele executiv al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Daniel Urîtu, primari dâmbovițeni, consilieri județeni și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și de studenți din județul Dâmbovița.
Context

Anul european al competențelor – stimularea competitivității, a participării și a talentului

Prin Anul european al competențelor, în cooperare cu Parlamentul European, statele membre, partenerii sociali, serviciile publice și private de ocupare a forței de muncă, camerele de comerț și industrie, furnizorii de educație și formare, lucrătorii și întreprinderile, Comisia își propune să dea un nou impuls învățării pe tot parcursul vieții prin:

  • Promovarea unor investiții în formare și perfecționare mai consistente, mai eficace și mai favorabile incluziunii pentru a valorifica întregul potențial al forței de muncă europene și pentru a sprijini tranzițiile de la un loc de muncă la altul.
  • Asigurarea caracterului adecvat al competențelor în raport cu nevoile pieței forței de muncă, cooperând totodată cu partenerii sociali și cu întreprinderile.
  • Corelarea aspirațiilor și a seturilor de competențe ale persoanelor cu oportunitățile de pe piața forței de muncă, în special pentru tranziția verde și digitală și pentru redresarea economică. Se va acorda o atenție deosebită activării unui număr mai mare de persoane pe piața forței de muncă, în special a femeilor și a tinerilor, cu precădere a celor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.
  • Atragerea persoanelor din țări terțe cu competențele de care UE are nevoie, inclusiv prin consolidarea oportunităților de învățare și a mobilității și prin facilitarea recunoașterii calificărilor.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share