Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Corneliu Ștefan: Guvernul PNL a furat în fiecare lună pensionarii. Unde sunt banii cu care noi le-am mărit pensia?

Candidatul PSD la președinția Consiliui Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, acuză guvernul PNL că a furat fiecare pensionar din România, ducând fondurile destinate pensiilor în alte direcții. 

Corneliu Ștefan

Deputat Corneliu Ștefan:

”În primul rând, ieri PSD, în plenul reunit al celor două camere din Senatul României și Camera Deputaților am făcut dreptate pentru peste 5 milioane de români. 5 milioane de pensionari cărora nu li s-a mărit pensia cu 14%, 5 milioane de pensionari care au fost furați de guvernul PNL cu 26%.

Este o lege pe care PSD a inițiat-o, a dezbătut-o și a votat-o în Parlamentul României, prin care la 1 septembrie 2020, punctul de pensie trebuia să se mărească cu 40%. Guvernul PNL a furat în fiecare lună fiecare pensionar iar de la 1 septembrie 2020, fiecare pensionar din România a fost furat cu 26% de către guvernul PNL.

Ieri s-a făcut dreptate pentru 5 milioane de români, iar guvernul Orban trebuie să plătească pensiile mărite cu 40%. În plus, așa cum am stabilit noi cei din PSD, reprezentanții PNL și de la nivel central și de la nivel județean spuneau pensionarilor că nu există fonduri pentru majorarea punctului de pensie. În timp ce guvernul Orban mutau banii în acest an, din acest capitol către pușculița de partid pentru achiziții dubioase, și nu în ultimul rând, pentru alte cheltuieli pe care ei le-au făcut la nivelul guvernului României.

Nu mărirea alocației cu 22,5 lei ci dublarea alocației pentru copii

PSD susține cu tărie respectarea legii și majorarea punctului de pensie cu 40%, dublarea alocațiilor așa cum noi cei din PSD am inițiat și am votat în Parlamentul României. Nu mărirea alocației cu 22,5 lei ci dublarea alocației pentru copii, majorarea salariilor profesorilor și nu în ultimul rând, spijinirea administraților locale ale căror bugete au fost afectate de cheltuielile anului acesta pentru COVID 19, prin acordarea de resurse financiare suplimentare.

În concluzie, ce au aruncat în spațiul public cei de la PNL reprezintă o mare minciună, deficitul bugetar nu crește cu nici un leu. Aceeași bani sunt mutați în interiorul bugetului, nu există nici un impact financiar negativ suplimentat. Guvernul Orban și reprezentanții guvernului sunt nervoși în această perioadă că au rămas fără bani în pușculița de partid și au demonstrat la moțiunea de cenzură că au avut majoritate și cred că a fost un moment benefic pentru România în care  am despărțit apele.

Astăzi au majoritate în parlament fapt pentru care stimați reprezentanți ai guvernului României vă rog frumos să veniți cu aceste legi în parlament, să le aplicați, aveți majoritate și să măriți punctul de pensie cu 40% așa cum așteaptă pensionarii din România.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share