Astăzi, la Cinematograful Independența, în fața unei săli pline, s-a vorbit despre . S-a discutat foarte mult despre realizările administrative ale echipei PSD de la primăria municipiului Târgoviște condusă de Daniel Cristian Stan, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Declarații pe larg:
”Sunt realizări care nu pot fi negate de absolut nimeni! Sunt peste 90 de investiții în toate domeniile în Târgoviște, iar valoarea totală a acestora este de peste 1,5 miliarde de lei. Este motivul pentru care PSD Târgoviște va câștiga toate alegerile viitoare: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Pentru că este o muncă de ECHIPĂ, am fost alături de administrația condusă de Daniel Cristian Stan, iar acest lucru este reflectat în proiectele pe care, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, le-am promovat pentru reședința județului nostru și pentru dâmbovițeni.
Am finalizat studiul de fezabilitate necesar construirii unui 𝐒𝐏𝐈𝐓𝐀𝐋 𝐃𝐄 𝐏𝐄𝐃𝐈𝐀𝐓𝐑𝐈𝐄, cu 70 de paturi în spitalizare continuă, în județul Dâmbovița. Proiectul are o valoare estimată la aproximativ 𝟐𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨.
Totodată, investițiile Consiliului Județean Dâmbovița la nivelul S𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞 se ridică la peste 𝟏𝟖.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨:
𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞! Consiliul Județean Dâmbovița a alocat 12 milioane pentru acest proiect.
Lucrăm la proiectul 𝐈𝐧𝐞𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐 𝐝𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐚𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞. Valoarea estimată este de aproximativ 147.000.000 de euro.
𝐃𝐍𝟕𝟏 𝐁𝐚̂𝐥𝐝𝐚𝐧𝐚-𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞 se află în etapa de proiectare, contractul pentru lărgirea la 4 benzi a celor 44 de km este aici de 1.000.000.000 de lei, TVA inclus. Proiectului tehnic îi vor urma lucrările de execuție.
𝐃𝐍𝟕𝟏 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞 – 𝐒𝐢𝐧𝐚𝐢𝐚. A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea celor 58,8 km ai drumului național DN71, care leagă Târgoviștea de Sinaia. Contractul are o valoare de 1,15 miliarde de lei.
𝐏𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆ a fost modernizat segmentul de drum cuprins între comuna Ulmi și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Petru Cercel. Valoarea totală a proiectului este de 13.000.000 de lei, din care suma de 9.500.000 lei a fost suportată de către municipiul Târgoviște, iar suma de aproximativ 4.200.000 de lei a fost asigurată de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
„𝑫𝒂̂𝒎𝒃𝒐𝒗𝒊𝒕̦𝒂 𝑨𝒓𝒆𝒏𝒂”! Complexul sportiv, care va avea peste 12.400 de locuri și la care deja se lucrează, are o valoare de aproximativ 271.000.000 de lei. La investiția asigurată de CNI prin fonduri obținute de la Guvernul României, 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐃𝐚̂𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭̦𝐚 contribuie cu suma de 25.000.000 de lei, dar și cu terenul pe care se construiește „𝑫𝒂̂𝒎𝒃𝒐𝒗𝒊𝒕̦𝒂 𝑨𝒓𝒆𝒏𝒂”. 𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐨𝐢!„ (Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița)
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Proiectele neîncepute sau imposibil de finalizat până în august 2026 vor pierde finanțarea PNRR
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Excelența în educație, premiată la Târgoviște
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Tensiunile dintre fermierii din Lungulețu și autorități, aplanate în urma unei întâlniri oficiale