Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Vin americanii și la  Termocentrala de la  Paroșeni, din Valea Jiului 

Ministerul Energiei anunță semnarea unui Memorandum de Înțelegere (Memorandum) în data de 27 noiembrie 2023, ora 12:00, consolidând astfel parteneriatul strategic româno-american în domeniul mineritului și energiei regenerabile în regiunea Valea Jiului.

Această inițiativă reprezintă un pas important în implementarea Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului pentru perioada 2022-2030, aprobate prin Hotărârea nr. 901/2022.

Memorandumul semnat de Ministerul Energiei, Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului” SA și American Bio-Carbon Delaware LLC vizează transformarea Centralei termoelectrice de la Paroșeni, situată în Valea Jiului, prin utilizarea biocarburantului produs de American Bio-Carbon din biomasa sustenabilă românească, înlocuind astfel cărbunele tradițional.

”Prin această colaborare strategică, nu doar că ne aliniem la obiectivele europene de decarbonizare și sustenabilitate, dar reușim să oferim noi perspective economice și sociale pentru Valea Jiului. Suntem mândri să lucrăm alături de partenerii noștri americani pentru a transforma un sector istoric într-unul inovator și ecologic.” a declarat Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Energiei.

Obiectul acestui Memorandum este de a stabili un cadru pentru colaborare în vederea transformării Centralei termoelectrice Paroșeni într-o instalație modernă, care să utilizeze biocarburant în loc de cărbune.

Această inițiativă va contribui substanțial la reducerea emisiilor de CO2, aliniind România la obiectivele de sustenabilitate și decarbonizare la nivel european.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share