Premierul Marcel Ciolacu și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au participat la o întâlnire cu reprezentanții Iveco Defence Vehicles România și partenerii companiei din Petrești, județul Dâmbovița. Discuțiile au vizat impactul economic al fabricii de camioane militare și proiectele viitoare care ar putea contribui la dezvoltarea regiunii.

„Investiția Iveco de la Petrești este un exemplu de succes, iar administrația județeană susține toate inițiativele care generează locuri de muncă și contribuie la progresul comunității. Modernizarea infrastructurii rămâne o prioritate pentru a asigura condiții optime investitorilor din zonă”, a declarat Corneliu Ștefan.
Oficialii au vorbit despre importanța colaborării dintre administrația publică și sectorul privat pentru creșterea economică a județului. În acest context, Corneliu Ștefan a transmis că Dâmbovița atrage în continuare interesul investitorilor, mai ales în zona de sud a județului, unde noi proiecte urmează să fie lansate.
„Voi susține întotdeauna dialogul cu mediul privat, deoarece astfel de parteneriate aduc doar lucruri bune: locuri de muncă și dezvoltare economică pentru comunitățile noastre”, a adăugat președintele Consiliului Județean.
Reprezentanții Iveco Defence Vehicles România au apreciat sprijinul oferit de autoritățile locale și au reafirmat angajamentul companiei pentru consolidarea prezenței sale în județul Dâmbovița.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului