Deputatul Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița a anunțat că pentru prevenirea și controlul acestei stări de risc, în contextul epidemiei de COVID 19, va mobiliza primarii din județ.

Corneliu Ștefan postează pe contul de facebook:
Pe fondul întoarcerii în ţară a zeci de mii de români, speriaţi de efectele coronavirusului în statele din vest, dar şi din dorinţa de a fi aproape de familie în aceste zile de panică, riscul infectării cu COVID 19 a multor cetăţeni din judeţul #Dâmboviţa este imens.
În acest context, am hotărât, ca preşedinte al #PSD #Dâmboviţa, să iau legătura cu toţi primarii social-democraţi din judeţ pentru a le solicita să se implice cu fermitate în localităţile lor în gestionarea unor situaţii de risc apărute din cauza românilor întorşi acasă şi care nu respectă regulile de autoizolare.
Am recomandat colegilor să vorbească cu cei în cauză, cu reprezentanţii famililor lor, pentru a-i face să înţeleagă că izolarea la domiciliu pentru două săptămâni este ultra necesară, în vederea prevenirii răspândirii temutului virus. De asemenea, am cerut primarilor să acţioneze prompt, alături de celelalte organe ale statului, şi să îi trateze cu duritate pe cei care nu se supun legii. Suntem cu toţii obligaţi la responsabilitate şi solidaritate. Vom depăşi acest impas dacă respectăm cu stricteţe regulile impuse de specialişti şi de lege!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice