În zona de vest a Văii Jiului încă se păstrează vechile tradiţii pastorale, dintre care, unele datează de pe vremea dacilor şi romanilor. Cu toată această nenorocire care s-a abutut asupra țării noastre, momârlanii, așa cum se numesc localnicii din Valea Jiului, nici nu se gândesc să nu respecte tradițiile care se perpetuează de secole pe aceste meleaguri.
Ei și ciobanii se pregătesc și anul acesta să urce în luna mai cu turmele la munte, în transhumanţă, iar gospodarii participă la măsuratul laptelui. În funcţie de acesta, gospodarii vor primi produsele lactate preparate de ciobani.
Pe culmile munților, la stâne, se păstrează obiceiurile locului de a prepara brânza și produsele lactate în funcție de cerințele beneficiarilor.
Am fost părtașă, într-o zi frumoasă de vară, anul trecut, să particip alături de prieteni dragi, la prepararea brânzei, a untului și altor produse care se fac la stână. La stâna de la Buta, în Parcul Național Retezat, de rând a fost Ion Hobicean, singurul momârlan din Valea Jiului care produce unt și telemea, așa cum o produceau strămoșii noștri.
În stâna comunității, fiecare dintre localnicii care-i vine rândul să iasă la „brânză” duce în munte tot ceea ce îi este necesar lui, familiei și ciobanilor . De la aproximativ 300 de oi, de trei ori pe zi, se mulge laptele. Și rezultă mai puțin de 50 de litri de lapte. Măsuratul laptelui se face cu ajutorul țancului, în chegătoare (n.r. un vas mare de aproapre 100 de litri din inox).
Cu ajutorul unei bâte numită știrca, cu care se amestecă laptele după ce se încheagă cu ajutorul cheagului natural, se adună laptele, se taie și apoi se strecoară. După ce este pregătită corespunzător, brânza se prepară pentru a sta în condiții bune, pentru iarnă. În afară de telemea, gospodarul Ion Hobicean prepară unt, așa cum se producea în urmă cu sute de ani.
Untul se bate în bădâni (n.r. vas din lemn) cu o mîtcă timpt de aproximativ 30 de minute. După ce se adună untul, rămâne zara – un fel de lapte care se acrește și se foloșete pentru consum la coasă, la muncile grele. Tot ceea ce este preparat la stână este natural, fără aditivi și alte chimicale care pot dăuna sănătății.
”Încerc prin produsele pe care le realizez aici, să păstrăm tradițiile locului, fără să folosim chimicale, să fie totul natural. Avem bogăția munților pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, mioarele fără de care, momârlanul nu ar putea trăi, tradiții care trebuie preluate de urmași. Eu pregătesc aici produse, așa cum făceau strămoșii noștri. Nu pentru comercializare, ci doar ca să putem arată lumii că, se pot produce alimente naturale, pentru promovarea frumoasei zone a Retezatului. Pentru că, aici este RAIUL pe pământ”, a ținut să ne declare gazda noastră, Ion Hobicean.
Iar tradiţia ne duce înapoi şi ne reface legătura cu moştenirea lăsată de adevăraţii întemeietori. Niciunde nu regăsim de exemplu urma dacilor precum în aceste tradiții de a prepara laptele și produsele tradiționale sus, în vîrf de munte, în care putem citi demnitatea şi vigoarea neamului. Tradiţia este aşadar chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin care să ne redescoperim demnitatea, prin care să ne afirmăm valoarea şi prin care să stăm cu capul sus. Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi aplecat, indiferent cum ne-ar dori unii şi alţii. Tocmai de aceea avem nevoie de tradiţii și obiceiuri ca să ne aşezăm la locul care ni se cuvine şi care nu este mai prejos decât cel al altor neamuri. Ba chiar dimpotrivă… Și ne bucurăm și mai mult când, încă, mai există păstrători ale acestora, așa cum este uricăneanul Ion Hobicean, ce și-a personalizat produsele prin editarea chiar a unei etichete proprii, prin care promovează Retezatul și produsele sale: telemeaua, untul, sirop de muguri de brad, miere, etc.
ULTIMELE STIRI
Ministrul Transporturilor Lucian Bode pe şantierul centurii de sud a Timişoarei
Despre sindromul clopotului de sticlă…
Aquatim: clapeta antirefulare, soluția pentru evitarea subsolurilor inundate